Mic dejun delicios, sănătos și gata în 5 minute? Încearcă toast cu pere și cottage cheese

  • Publicat:
Mic dejun delicios, sănătos și gata în 5 minute? Încearcă toast cu pere și cottage cheese

Începe-ți ziua în mod corespunzător cu o combinație de proteină și fibre, care cu siguranță te va ține sătul până la prânz. Brânza de vaci furnizează cel puțin 7 grame de proteine și triptofan, un aminoacid esențial asociat cu îmbunătățirea stării de spirit și a cogniției. În plus, este un topping ideal pentru pâine prăjită în combinație cu felii de fructe proaspete și nuci tocate.

Ingrediente pentru toast cu pere și cottage cheese

  • 2 felii de pâine integrală
  • 1/3 cană de perle de brânză cottage
  • 1/2 pară coaptă, tăiată felii
  • 1 portocală
  • 2 lingurițe de nuci feliate
  • Miere, pentru stropit, dacă dorești

Cum se prepară

Prăjește pâinea integrală la toaster sau într-o cratiță antiaderentă, pe aragaz. Împarte brânza de vaci între bucățile de pâine prăjită și adaugă feliile de pară deasupra. Adaugă o jumătate de linguriță de coajă de portocală rasă, apoi stoarce puțină zeamă pe bucățile de pâine. Presară nuci și stropește cu miere, dacă dorești.

Valori nutriționale 

O porție de toast cu pere și cottage cheese conține: 220 de calorii, 10 grame de proteine, 31 grame de carbohidrați, 5 grame de fibre, 11 grame de zaharuri (3 grame de zaharuri adăugate), 7 grame de grăsimi (1,5 grame de grăsimi saturate), 8 miligrame de colesterol, 265 miligrame de sodiu.

Foto: Shutterstock

Urmărește CSID.ro pe Google News
Nicoleta Agheana
Nicoleta Agheană este un jurnalist reputat, cu experienţă în lifestyle şi sănătate, realizând de-a lungul timpului articole şi proiecte atât pentru publicaţii internaţionale, cât şi pentru brandul “Ce se întămplă, doctore?”. Domeniile de interes pe care le acoperă Nicoleta Agheană ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân