Te apucă foamea noaptea?! Acestea sunt cele 5 alimente pe care le poți consuma la orice oră

  • Publicat:
  • Actualizat:
Te apucă foamea noaptea?! Acestea sunt cele 5 alimente pe care le poți consuma la orice oră

Unul dintre motivele creșterii în greutate este obiceiul de a mânca mult sau de a mânca des. Specialiștii în nutriție spun că putem mânca și noaptea, fără să ne fie afectată silueta. Iată ce anume, mai exact!

Consumă aceste 5 alimente și nu te vei îngrășa

Următoarele cinci alimente sunt recomandate de specialiști pentru că sunt ușor digerabile și foarte hrănitoare, potrivit NY POST:

Brânză de vaci

Brânza de vaci este săracă în carbohidrați și bogată în proteine. Deși asociată cu micul dejun, brânza de vaci poate fi consumată și seară, fiind o sursă excelentă de melatonina, hormonul somnului.

„Iaurtul, laptele (natural sau aromat), brânza de vaci și unturile de nuci sunt exemple de alimente ideale pentru noaptea târziu, deoarece au toți cei trei macronutrienți, sunt ușor digerabile (însemnând că petrec cel mai puțîn timp în stomac și pot fi absorbite cu ușurință)” spune Felicia Stoler, nutriționist.

Fructe roșii

Ca regulă generală, fructele se mănâncă în timpul zilei și nu seara, datorită conținutului ridicat de fructoză la multe dintre ele. Excepție fac, însă, fructele de pădure și bananele, despre care vom vorbi mai jos. Fructele de padure sunt bogate în fibre și antioxidanți, adică favorizează digestia și reducerea țesutului adipos.

Banane

Bananele conțin cantități imense de magneziu, mineral ce relaxează mușchii tensionați. De asemenea, bananele stimulează producția de melatonină, iar carbohidrații din conținut îți vor potoli foamea.

Legume

Îndeosebi cele verzi. Broccoli, de pildă, este foarte indicat în curele de slăbire pentru că organismul consumă mai multă energie că să-l descompună decât aportul său caloric.

Carne slabă

Și aici recomandăm curcan sau somon. Puteți mânca inclusiv preparate, deși de obicei spun că nu are ce căuta în dietă carnea procesată, din cauza conținutului de E-uri. Există, însă, produsele bio, marcate ca atare, fără conservanți, și, bineînțeles, sărace în grăsimi.

„Triptofanul, care este adesea asociat cu carnea de curcan, dar care se găsește și în lactate, pui și pește, poate ajută la creșterea nivelului de serotonine pentru a avea un impact pozitiv asupra somnului”, mai spune Felicia Stoler.

Citește și: Alimente care te ajută să dormi mai bine noaptea. Ce să mănânci în timpul zilei ca să ai un somn de calitate

FOTO: Shutterstock

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre colonoscopie. Dr. Oana Dolofan: „Nu orice pacient poate face colonoscopie”