Câți bani te costă în România mâncarea pentru 3 zile. Valoarea unui coș de cumpărături pentru o familie cu un copil

  • Publicat:
Câți bani te costă în România mâncarea pentru 3 zile. Valoarea unui coș de cumpărături pentru o familie cu un copil
Foto: Shutterstock

Am calculat care este valoarea unui coș de cumpărături pentru a prepara o ciorbă și o mâncare pentru felul principal, care să sature o familie cu un copil, pentru aproximativ 3 zile. Țineți cont însă că aceste cumpărături nu includ gustări, deserturi ori alimente pentru micul dejun. Am făcut o listă separată pentru aceste alimente, iar la finalul articolului vei afla câți bani trebuie să scoți în total din buzunar pentru mâncarea pe care o vei consuma în 3 zile.

Cât te costă să faci o ciorbă și felul principal

Pentru a vedea cât costă în România alimentele pentru preparate de bază, am ales să gătim o ciorbă de perișoare și o tocăniță de pui cu piure de cartofi.

Iată cum arată lista, prețul fiecărui ingredient adăugat în coș și valoarea totală a cumpărăturilor:

  • Ulei de floarea-soarelui  1L – 9,78 RON
  • Carne tocată amestec 1kg – 29,98 RON
  • Borș 1L – 3,69 RON
  • Orez bob rotund 1kg – 6,49 RON
  • Suc de roșii 2 sticle x 750ml – 33 RON
  • Ardei gras/capia 1 bucată – 3 RON
  • Pătrunjel verde 1 legătură – 1,19 RON
  • Cimbru uscat plic 12g – 2,19 RON
  • Țelină rădăcină – 6,99 RON
  • Păstârnac 300g – 5,49 RON
  • Pătrunjel rădăcină 300g – 5,99 RON
  • Morcovi 1kg – 3,49 RON
  • Ceapă galbenă 1kg – 2,99 RON
  • Pulpe de pui cu os, 2 kg – 31,60 RON
  • Pastă de tomate 180 g – 7,19 RON
  • Pâine albă feliată 700g – 9,29 RON
  • Usturoi 250g – 4,99 RON
  • Cartofi albi vrac 3 kg – 10,47 RON
  • Lapte de vacă 3.5% grăsime 1L –  7,65 RON
  • Unt 82% grăsime 200 g – 16,80 RON

TOTAL = 202,25 RON

Cât te costă micul dejun și gustările

Dacă doriți să puneți în coșul de cumpărături și alimente pentru micul dejun, gustări sau ceva dulce, iată care sunt, orientativ, în funcție de necesitățile fiecăruia, prețurile la care să vă așteptați:

  • Ouă, 10 buc – 13,50 RON
  • Salam porc, 300g – 18,90 RON
  • Crenvurști de pui, 500 g – 20,45 RON
  • Pate de porc 200g, 3 bucăți – 13,17 RON
  • Telemea vacă, 350g – 16,90 RON
  • Cașcaval 350g – 18,90 RON
  • Brânză topită felii, 280g – 12,80 RON
  • Muștar 300g – 7,59 RON
  • Ketchup 500g – 6,79 RON
  • Salată verde – 3,19 RON
  • Ardei gras 1kg – 8,49 RON
  • Măsline kalamata 500g – 20,45 RON
  • Roșii cherry 1kg – 15,98 RON
  • Castraveți 1kg – 5,99 RON
  • Ridichi 3 legături – 6,87 RON
  • Iaurt natural 130g, 6 bucăți – 8,95 RON
  • Banane 6 bucăți – 8,34 RON
  • Mere roșii 2kg – 9,98 RON
  • Mandarine 2kg – 14,98 RON
  • Nectarine 1kg – 13,98 RON
  • Pere 1kg – 9,99 RON
  • Prune 1kg – 9,99 RON
  • Apă plată 6 sticle x 2L – 19,25 RON
  • Cafea măcinată 250g – 18,89 RON
  • Ciocolată amăruie 2 tablete x 80g – 17,70 RON
  • Baton ovăz 3 bucăți – 19 RON
  • Amestec nuci oleaginoase 250g – 26,58 RON

TOTAL = 367,64 RON

Valoarea totală a coșului de cumpărături 

Dacă adunăm valoarea celor de mai sus, rezultă că vom avea de plătit în total la casa de marcat 569,89 RON.

Acești bani reprezintă cheltuiala de mâncare pentru aproximativ 3 zile în cazul unei familii cu un copil.

Câți bani dau românii pe mâncare într-o lună

Dacă la fiecare trei zile o familie care are un copil cheltuiește pe mâncare aproximativ 500 de lei, într-o lună, costurile pentru alimente se ridică la peste 5.000 de lei, adică un salariu peste medie în România (care este în momentul de față aproximativ 4.500 de lei).

Totuși, nu trăim doar ca să mâncăm! Prin urmare, cheltuim bani și pe produse de îngrijire personală, curățenie, îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite pentru copii, transport în comun, combustibil pentru mașina personală, rate la credite ipotecare sau de nevoi personale, analize medicale, abonament sala de sport, întreținere/chirie, facturi la telefoane, internet, gaze, curent electric etc.

Din păcate, pentru mulți români, „hrana pentru creier”, respectiv cărțile și ieșirile în oraș la diverse evenimente culturale, se află pe ultimul loc în ceea ce privește cheltuielile lunare, de multe ori banii câștigați de o familie fiind insuficienți pentru aceste „plăceri”.

Dacă aveți și un animal de companie, pisică ori cățel, costurile lunare pentru hrana și igiena acestora ajung la cel puțin 500 de lei.

Reamintim că salariul minim brut pe economie în România a crescut la 3.300 de lei de la data de 1 octombrie. Cu toate acestea, scăzând taxele, românii rămân cu un salariu net, deci bani în mână, de aproximativ 2.000 de lei, o sumă mult prea mică raportat la costurile foarte ridicate de trai.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân