Jurnalul unei pofticioase mereu la dietă: silueta, în pericol de Crăciun

Vine decembrie, iar începem să fredonăm "de Crăciun, fii mai bun!". Când, de fapt, mulţi ne dorim să fim mai slabi şi mai nepofticioşi. Să putem privi platoul acela cu sarmale şi să ne plângă sufleţelul după morcov crud. Să mirosim cozonacul şi să ni se facă instantaneu dor de mirosul unui avocado cu lămâie.
Jurnalul unei pofticioase mereu la dietă: silueta, în pericol de Crăciun

Vine decembrie, iar începem să fredonăm „de Crăciun, fii mai bun!”. Când, de fapt, mulţi ne dorim să fim mai slabi şi mai nepofticioşi. Să putem privi platoul acela cu sarmale şi să ne plângă sufleţelul după morcov crud. Să mirosim cozonacul şi să ni se facă instantaneu dor de mirosul unui avocado cu lămâie.
 
Crăciunul este, incontestabil, momentul acela al anului în care simţim că toate eforturile noastre pentru siluetă, depuse de-a lungul anului, au fost în zadar. Ce mod greşit de a pune problema mai avem şi noi…Tragem tot anul pentru o mărime mai mică la haine şi apoi când se anunţă o asemenea sărbătoare uităm de cumpătare sau de satisfacţia unui antrenament bine făcut şi ne transformăm în sugative de calorii sprijinite bine de canapele.

Pe urmă, cunoaşteţi prea bine scenariul: Revelionul este şi el îmbuibat, primul punct pe lista dorinţelor de Anul Nou zice ceva de genul „să slăbesc x kilograme”, ianuarie nu ne urnim nicicum căci e ger şi viscol, februarie nu e nici el prea îmbietor, iar când apare martie în calendar şi se ivesc în peisaj bluzele mai subţirele şi mai mulate intrăm în panică pentru că tocmai au prezentat la ştiri oferte turistice pentru sezonul estival.

Dacă, printr-o minune, ne mobilizăm şi ajungem satisfăcuţi pe plajă, vine septembrie şi apoi cât am strănuta soseşte, aţi ghicit, Crăciunul. Şi o luăm de la capăt. Pofticioasă cum sunt, dar şi dornică să-mi văd şi eu odată în oglindă silueta aia dorită, am încercat mai multe variante de abordare a sărbătorilor de iarnă, culinar vorbind. Vi le prezint întâi pe cele vechi şi apoi vă mărturisesc ce intenţionez pentru acest sezon.

O, brad burtos! O, ce masă minunată!

Să stabilim un lucru: rubrica aceasta nu ar fi existat niciodată, dacă nu ar fi fost mamaie şi bunica, două comori numai bune de cinstit în Cartea Recordurilor la categoria „cele mai iscusite bucătărese”. M-au răsfăţat de pitică fiind cu cele mai cele dulciuri şi feluri 1, 2, 3…14 şi mi-au creat o imagine idilică-alimentar a Crăciunului.

Cu rude multe, adunate în jurul mesei de prin diverse judeţe, cu toate prăjiturile mele preferate pentru care m-am rugat cât a fost anul de lung, încolonate pe acelaşi platou fără de sfârşit, cu salata boeuf, fără de care cred că Moş Crăciun nici n-ar fi călcat în casă la noi (îl bănuiesc că le şantaja pe bunicile mele, răspunzând scrisorilor mele cu „Fetiţa primeşte ce a cerut, doar dacă executaţi dumneavoastră o salată dintr-aia demenţială. Cu respect, Moşul”), cu sarmale împăturite cu har, al căror miros îmi gâdila parcă nările încă de la colţul străzii, cu murături după care plâng acum pe orice continent m-aş afla, cu cârnaţi învârtiţi în casă până când nici ei, nici eu (de poftă) nu mai ştiam cum ne cheamă, cu cozonaci puşi la umflat pe sobă, din care, cocoţată strategic pe un scaun, furam pumni de cocă, spre disperarea stomacului meu neîncântat de întâlnirea cu aluatul drojdios. Ei, vă ziceam că am testat mai multe variante de abordare a Crăciunului şi una dintre ele mi se trage chiar din aceste amintiri bogate în calorii. „Fie talia cât de mare, să nu spui nu la sarmale!”, a devenit mottoul meu de Sărbători câţiva ani buni. Adică am mers pe principiul – măcar de Sărbători să moară caloria şi goana după abdomen subţire. Uneori, viaţa m-a purtat spre oraşul copilăriei unde am dat iar de gusturi vechi, la mese care erau atât de pline încât aproape că gemeau sub greutatea bucatelor. Alteori, mă consolam cu meniuri de restaurante sau cu diverse feluri grele gătite (mai mult greşite) de mine. Oricum ar fi fost, scăpam de frustrarea că e Crăciun şi toată lumea în afară de mine îl gustă, dar mă alegeam cu frustrări legate de greutate care mă ţineau până spre primăvară. Deci gustoasă variantă, dar păguboasă.

O, brad slăbuţ (dar cam tristuţ)! O, ce salată minunată!
Până la urmă, sărbătorile nu sunt despre burţi pline, am început să mă mint (aşa simt acum) într-o vreme. Sunt despre zăpadă şi cadouri faine şi îmbrăţişări de la oameni dragi îmbrăcaţi în pulovere hazlii. Şi, cu acest crez înşurubat în minte, am trăit vreo 2-3 Crăciunuri incredibil de triste, alimentar vorbind.

Am refuzat invitaţii de a mă duce în oraşul natal, de teamă să nu mă năpădească poftele, mi-am făcut cumpărăturile lui decembrie până pe 20, ca să nu dau cu ochii de hoarda de mâncăcioşi cu coşuri pline de tentaţii, am făcut friptură fadă cu legume şi câteva picături de ulei şi m-am amăgit că mănânc cele mai bune sarmale light de pe faţa şi chiar de pe spatele pământului, m-am cinstit cu supă de pui sub brad şi am savurat-o de parcă sorbeam cea mai bună ciocolată caldă înecată în frişcă şi bombonele, am oftat la vederea coşurilor pline de cadouri comestibile de prin magazine sau de pe birourile colegilor şi apoi am înghiţit în sec, ronţăind în acelaşi timp gustarea mea de morcoviori crudişori, m-am uitat cu jind la oameni veseli care sorbeau vin fiert cu scorţişoară (iubirea mea!), dar am rămas demnă la paharul meu cu apă plată şi lămâiţă.

Şi da, recunosc, sub puloverele mele cu reni şi fulgi de nea nu se ivea nici o burtă, poate doar nişte rămăşite ale unor excese vechi. Dar negreşit, după ce trecea perioada asta în care mă făceam că nu am auzit în viaţa mea termenul „tort” şi nici nu ştiu ce poate semnifica, scăpam în mâncăruri cu un avânt mai rău decât cel specific Crăciunului. Pentru că mă frustram şi apoi voiam să compensez ce au gustat alţii.

O, brad echilibrat (şi parcă mai subţiat)! O, ce porţie minunată!
Drept pentru care, strategia pentru acest Crăciun, ca pentru tot anul care dă buzna peste noi şi ne face să ne gândim iarăşi la kilograme neslăbite şi la haine încă plesnite, este moderaţia. Nu am să îmi mai chinuiesc organismul cu toate cele 17 feluri purtate pe sub nasul meu de gospodine talentate, nici nu am să mai sorb aproape plângând dintr-un fresh de sfeclă şi spanac atunci când îmi plânge inima după un caltaboş fresh.

Dar am să îmi bag bine în cap că dacă mănânci o seară, două, patru de sărbători nu trebuie să te îmbuibi încă două luni apoi de ciudă că te-ai dolofănit. Şi o să încerc din răsputeri să găsesc calea aceea de mijloc care să mă lase să şi gust din bunătăţi, să mă şi simt confortabil în haine medii – nu lălâi, nu mulate. Chiar îi voi scrie o scrisoare lui Moş Crăciun în acest sens, poate mă ajută cumva. Haideţi, s-avem Sărbători cumpătate!

Sărbători sau nu, vă aştept în vizită pe blogul www.pofticioasa.ro. Aventurile Pofticioasei mereu la dietă continuă acolo, zi de zi.

Citeşte şi: Jurnalul unei pofticioase mereu la dietă: regimul ideal

Jurnalul unei pofticioase mereu la dietă: pasul între dietă şi stil de viaţă

Jurnalul unei pofticioase mereu la dietă: menţinerea siluetei după slăbire

 

 

Andra Nastase
Andra Nastase

Nascuta intr-o familie cu bunici iscusite la gatit, din ale caror maini ieseau prajituri demne de Cartea Recordurilor categoria Gusturi Divine, inzestrata cu un metabolism extrem de capricios, a se citi lenes, si indragostita de tot ce inseamna delicatesa pe lumea asta, Pofticioasa ... citește mai mult

Cel mai nou articol Video:
Natalia Pavalachi Pittet, sexolog: Cum discutăm cu copiii și adolescenții despre sex