Taci și-nghite! Cum să faci mămăligă în straturi delicioasă

  • Publicat:
Taci și-nghite! Cum să faci mămăligă în straturi delicioasă
Sursa foto: Shutterstock

Taci și-nghite și bucură-te de curcubeul de pe cerul gurii provocat de gustul fantastic al acestui preparat tradițional românesc!

Mămăliga în straturi – sau taci și-nghite, așa cum mai este cunoscută – se prepară foarte ușor, este sățioasă și extrem de gustoasă. Află mai jos cum se prepară!

Rețetă de Taci și-nghite: ingrediente, preparare

Ingrediente:

  • 700 ml de apă sau lapte (mămăliga iese mai gustoasă dacă o fierbi în lapte)
  • 150 grame mălai
  • 250 grame kaizer sau șuncă afumată
  • 1 cârnat afumat picant
  • 200 grame telemea sărată sau brânză de burduf
  • 150 grame smântână
  • 1 linguriță de sare
  • piper, după gust
  • 2-3 ouă

Mod de preparare:

Se pune laptele sau apa într-o cratiță, se adaugă sarea și se lasă la încălzit. Când ajunge la punctul de fierbere, se adaugă mălaiul în ploaie. Amestecă bine cu o lingură de lemn sau un tel și lasă pe foc mic 10-15 minute, amestecând frecvent pentru a preveni lipirea de vas.

Într-o cratiță separată, taie bucăți kaizerul sau șunca afumată și cârnatul tăiat felii și rumenește-le într-o lingură de ulei, până devin ușor crocante. Scoate-le pe o farfurie cu prosoape de hârtie, pentru a absorbi excesul de grăsime.

Când mămăliga e gata (se desprinde cu ușurință de pereții vasului), adaugă smântâna și amestecă bine cu o lingură.

Într-o tavă de cuptor antiaderentă (rotundă, pătrată, dreptunghiulară, ce formă ai la îndemână), toarnă o treime din cantitatea de mămăligă.

Nivelează bine cu lingura, apoi adaugă jumătate din cantitatea de brânză și jumătate din cantitatea de afumătură. Toarnă din nou un strat de mămăligă, nivelează și adaugă restul de brânză și kaizer sau șuncă afumată. Ultimul strat va fi de mămăligă.

Cu ajutorul unei linguri, „sapă” 3 gropi sau câte sunt necesare în funcție de câte ouă folosești. Sparge ouăle în adânciturile formate cu lingura, adaugă sare și piper după gust, apoi așază feliile de cârnați pe deasupra.

Introdu tava în cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius și lasă la copt aproximativ 30 de minute. Servește fierbinte deliciosul preparat Taci și-nghite! Poftă bună!

Mai jos, 3 variante de rețete video cu mămăligă.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân