Supa de năut cu condimente indiene – reţetă rapidă şi foarte săţioasă

Năutul nu este bun doar pentru hummus ci poate fi folosit cu succes şi în supe. Sugerăm o reţetă gustoasă cu arome indiene, uşor de preparat acasă şi economică
17.06.2020 | Mădălina Drăgoi
Supa de năut cu condimente indiene – reţetă rapidă şi foarte săţioasă
Supa de năut cu condimente indiene - foarte săţioasă şi se prepară rapid - Reţetă, foto Shutterstock

Năutul este unul dintre alimentele extraordinare  atât datorită nutrienţilor conţinuţi (este bogat în proteine) cât şi modului în care se integrează spectaculos în fel şi fel de preparate culinare. În plus, este foarte săţios. Vă sugerăm reţeta unei supe de năut în stil indian, excelentă, pe care am testat-o acasă şi este de repetat.

Această supă de năut cu condimente indiene se poate consuma atât caldă, cât şi rece. Iar cantităţile de condimente le puteţi pune după gust. Dacă nu sunteţi fan al mâncărurilor picante (deşi supa aceasta nu este iute) puteţi înjumătăţi cantităţile de condimente la început şi adăuga ulterior. Condimentele şi mixurile de condimente tipice Indiei se găsesc atât în magazinele cu specific indian cât şi în supermarketuri şi magazine naturiste. Păstraţi-le în borcănele de sticlă uscate şi închise ermetic pentru a vă bucura mult timp de proprietăţile lor.

Supă de năut cu condimente indiene – reţetă 


Ingrediente:

Condimente:

  • 1 şi jumătate lingură de coriandru
  • 1 lingură de garam masala
  • 1 linguriţă de boia iute de ardei
  • 1 linguriţă de turmeric
  • 1 linguriţă de chimion (atenţie, nu chimen)
  • Sare după gust

Mod de preparare:
Peste năutul fiert se presară turmeric şi se lasă câteva ore într-un bol. Ceapa, usturoiul şi ghimbirul se călesc cu ulei şi apă. Apoi se adaugă roşiile tocate, apă şi condimentele. În mâncărurile indiene condimentele se amestecă cu apă şi nu îl ulei închis pentru a nu se schimba gustul. Se lasă 10 minute la foc mic şi apoi se adaugă şi năutul fiert. Se adaugă apă şi se lasă la fiert, la foc mic. Se poate adăuga înainte de servire şi pătrunjel verde. Nouă ne-a plăcut supa şi mai mult a doua zi, rece, când gusturile se întrepătrunseseră. Poftă bună!

Recomandări: