Reţetă de şuncă din piept de pui de casă – fără E-uri şi nitriţi

Află cum poţi prepara acasă şuncă din piept de pui fără aditivi şi cantităţi mari de sare. Este absolut delicioasă şi foarte sănătoasă!
  • Publicat:
Reţetă de şuncă din piept de pui de casă - fără E-uri şi nitriţi

Pentru iubitorii de mezeluri, dar şi pentru cei care îşi doresc să aibă o alimentaţie sănătoasă, iată o reţetă uşoară şi gustoasă de şuncă din piept de pui de casă. Acest preparat poate înlocui cu succes şunca de pui din comerţ, care abundă în aditivi, sare şi alte substanţe cu nume ciudat şi efecte adverse necunoscute. Flavia Manole, nutriţionist dietetician, ne spune care sunt ingredientele de care avem nevoie şi cum se prepară şunca de pui de casă!

Ingrediente pentru şuncă din piept de pui de casă

  • un piept de pui;
  • puţin ulei de măsline;
  • ierburi aromatice;
  • sare;
  • piper;
  • un vas termorezistent;
  • puţină apă;
  • o bucată de aţă (mai tare).

Mod de preparare şuncă din piept de pui de casă

Cu ajutorul unui ciocan de şniţele, bate bine bucata de piept de pui, unge-o cu puţin ulei măsline (1-2 linguri), condimentează după gust, iar la final ruleaz-o şi prinde-o cu bucata de aţă tare (să stea până la final aşa rulată/înfăşurată).

Între timp cuptorul, se lasă la preîncălzit la 160-180 de grade Celsius. Bucata de pui rulată se aşază în vasul termorezistent, se pune puţină apă (cam un deget) şi este gata de băgat la cuptor. Nimic mai simplu!

În cel mult o oră ar trebui să fie gata (timp în care o mai poţi stropi din când în când cu puţină apă din vas, ca să nu se ardă).

Dacă doreşti şi variante mai sofisticate, încearcă să foloseşti în interior (înainte de a rula) diferite umpluturi (roşii uscate şi parmezan/ciuperci, parmezan/spanac/pastă de avocado-guacamole).

Se poate da şi puţin prin pesmet (dacă doreşti să îi faci o uşoară crustă). După ce s-a răcit, se desface aţa cu care a fost înfăşurată bucata de pui şi se feliază după dimensiunea dorită.

Este perfectă pentru sandvişuri sau lângă o garnitură ori o salată de legume!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”