Prăjitură cu dovleac şi stafide

Se ia o formă de copt rotundă cu diametrul de 24 cm, se tapetează cu hârtie de copt şi se unge pe margine cu unt. Se încălzeşte cuptorul la 180 grade.
Prăjitură cu dovleac şi stafide

Restaurantul Mica Elveţie din Bucureşti vă propune o reţetă delicioasă pentru desert:

Ingrediente aluat:

  • 100 g Amaretti (fursecuri)
  • 400 g Făină 
  • 150 g Zahăr 
  • 1 vârf de Sare 
  • 1 Linguriţă Praf de copt 
  • 250 g Unt 


Ingrediente umplutură:

  • 400 g Miez de dovleac 
  • 400 g Mere 
  • 150 g Zahăr 
  • 1 Lămâie (pentru suc şi coaja rasă)
  • 3 Linguri Stafide 
  • 1 Linguriţă Scorţişoară măcinată
  • Zahăr pudră  

Mod de preparare  

Se ia o formă de copt rotundă cu diametrul de 24 cm, se tapetează cu hârtie de copt şi se unge pe margine cu unt. Se încălzeşte cuptorul la 180 grade.

Amaretti se sfărâmă fin şi se amestecă bine cu ingredientele pentru aluat, apoi se prelucrează ca un aluat fraged. 

Jumătate din aluat se dispune pe fundul formei şi se presează bine. Restul de aluat şi forma cu aluatul se pun la frigider.

Pentru umplutură se taie miezul de dovleac în bucăţi, apoi în felii mici şi subţiri. Merele se taie în patru, apoi, de asemenea, în felii subţiri. Se amestecă toate ingredientele şi se dispun pe aluatul din formă. Se acoperă cu restul de aluat.

Se introduce la cuptor, în partea de jos, se coace circa 50-55 minute. Se lasă să se răcească, apoi se presară cu zahărul pudră.  

Cel mai nou articol Video:
Dr. Laura Davidescu: greșeli care ne îngrașă
Recomandări: