Operaţiunea Detox CSID: dieta Oshawa

Un jurnal despre cum poţi rezista să mănânci 10 zile doar orez, grâu integral, mei şi hrişcă. Şi apă, multă apă. Un regim strict, însă cu beneficii multiple.
  • Publicat:
Operaţiunea Detox CSID: dieta Oshawa
M-am hotărât să mă alătur şi eu Operaţiunii Detox a redacţiei CSID. De ce? Pentru că simţeam nevoia, după Sărbători, să îmi curăţ organismul de cantităţile mai mari de zahăr cu care l-am stresat. Şi pentru că îmi place ca, din când în când, să mă „supun” unor regimuri mai stricte, pentru ca, ulterior, să apreciez mai mult savoarea fiecărui aliment în parte.
Şi, în plus, cred că e un exerciţiu pentru voinţă. Pentru că voinţa proprie e mai slabă atunci când vine vorba de dulciuri delicioase. Pur şi simplu, nu le rezist. Am renunţat la carne de 3 ani, lactate mănânc rar, însă la pandişpanurile pufoase şi prăjiturile cu cremă fină, îmi lasă mereu gura apă.
 
Nu este prima dată când aleg dieta Oshawa 
 
Am mai făcut-o şi acum 2 ani, ce-i drept, vara. M-am chinuit mai multe zile să încep, dar, de fiecare dată am mâncat cate ceva ce nu era indicat. Pană la urmă, am reuşit să o ţin 8 zile. Rezultatele? N-am slăbit, nu m-am îngrăşat. Însă pielea s-a curăţat de impurităţi, parcă mi s-a îmbunătăţit digestia, am avut mai multă energie, plus că mi s-a reeducat gustul.
 
N-am mai putut mânca mâncare prea procesată (simţeam imediat „gustul” aditivilor), n-am mai putut amesteca multe alimente la aceeaşi masă (pentru că simţeam mult mai puternic fiecare aromă şi voiam să mă bucur de ea). Abia aştept să vă împărtăşesc ce am simţit de această dată.

Principiile dietei Oshawa

Dieta se bazează pe faptul că trebuie să mâncăm alimente care sunt într-un echilibru perfect cu mediul înconjurător. Se spune că aşa sunt evitate toate bolile.
Este necesar consumul exclusiv al alimentelor naturale.
Pe durata celor 10 zile se consumă exclusiv cereale cu energie yang (orez, grâu, mei, hrişcă), fierte, măcinate ori sub formă de turtiţe sau terci (se prepară ca şi mămăliga), în orice combinaţie sau cantitate, singurul ingredient admis fiind sarea. Iar ca lichide doar apă, cât mai pură.
Ar fi bine ca alimentele să nu necesite preparare, însă iarna sau în zonele unde nu este climă caldă, cerealele pot fi fierte sau coapte.

Cum acţionează dieta Oshawa

Curăţă organismul de impurităţi, eliberează traseele energetice din corp, permiţând curgerea energiei. Îmbunătăţeşte digestia, reglează secreţiile hormonale, iar tenul devine mult mai curat.

Beneficiile dietei Oshawa

Creşte vitalitatea, capacitatea de muncă, se îmbunătăţesc memoria şi capacitatea de concentrare, somnul devine mult mai odihnitor. Este un regim de purificare a sângelui indicat şi în bolile cronice, având şi un efect de revitalizare şi regenerare.
 
Pe locuri, fiţi gata… START!
 
Tocmai pentru că vreau să văd ce schimbări aduce în corp o astfel de dietă (nu doar ce simt şi văd eu), am fost şi la doamna doctor Luminiţa Florea, de la clinica Pro-Vita. Cu ajutorul unui aparat performant de analiză a compoziţiei corporale, am aflat ca:
– am 43,8 kg
 – am 6, 1 kg grăsime, ceea ce reprezintă 13,9% din greutatea mea
– am 27 l de apa
– oasele mele cântăresc 2,6 kg (mi se pare extraordinar de puţin, chiar am s-o întreb la urmatoarea măsurătoare dacă e normal).
 
Vă voi ţine la curent cu un jurnal zilnic. Ţineţi-mi pumnii!
Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”
Recomandări: