Cele mai

APLICAȚII

Calculează câte calorii poţi consuma zilnic fără să te îngraşi, află greutatea ideală, verifică în calculatorul nutrițional nutrienţii și caloriile din meniul tău sau vezi informaţiile nutriţionale din alimentele preferate.

Caută în:

Implantul dentar pe etape, de la prima vizită până la ritualul postoperator

FOTO: shutterstock / Implantul dentar pe etape, de la prima vizită până la ritualul postoperator FOTO: shutterstock / Implantul dentar pe etape, de la prima vizită până la ritualul postoperator

Chit că îl alegi pentru o reabilitare completă, un zâmbet frumos sau doar pentru funcţionalitatea dintelui, implantul dentar reprezintă un subiect sensibil, pentru că acesta este o procedură chirurgicală în toată regula,  de care mulţi dintre noi ne temem.

Atunci când lipsa dinţilor devine o problemă, implantul dentar este obligatoriu. Ce e de făcut în această situaţie? Ce paşi trebuie urmaţi pentru reuşita acestei proceduri? Iată ce spune specialistul în chirurgie şi implantologie, dr.Lorelei Nassar:

“Începem cu un prim consult amănunţit, în care se evaluează starea de sănătate a cavităţii bucale, dar şi afecţiunile generale. Ar fi de preferat ca pacientul să se prezinte deja cu o radiografie panoramică recentă, nu mai veche de 6 luni.  Ulterior, acesta este supus examenului Computer Tomograf (CT), care ne va oferi informaţii asupra ţesutului osos / imagini tridimensionale şi densitate. În acest fel vom putea stabili cu certitudine posibilitatea aplicării sau nu a implanturilor. Tot în urma acestei evaluări se stabileşte şi dacă sunt necesare proceduri suplimentare precum adiţii şi reconstrucţii osoase".

Consultaţia de specialitate presupune diagnosticare, planul de tratament recomandat şi planuri alternative de tratament, precum şi devizul aferent planului recomandat.

Se poate opta pentru chirurgie ghidata?

Pe baza CT-ului se confecţionează un ghid chirurgical  ce facilitează operaţia cu maxim de precizie şi fară riscuri sau umflături post operatorii.

Paşii următori pentru un implant dentar de succes

"Urmează asanarea cavităţii bucale înainte de operaţie, care constă în igienizare profesională completă, atât supra, cât mai ales subgingival, se vor curăţa şi desfiinţa pungile parodontale, se vor curăţa şi obtura (plomba) cariile dentare active, apoi se vor extrage dinţii irecuperabili care întreţin infecţii”, adaugă dr.Lorelei Nassar.

Există un ritual de îngrijire post operator?

“După ce implantul sau implanturile au fost inserate, pacientul trebuie să-şi administreze medicamentele prescrise în reţetă ( antibiotic şi anti-inflamatoare),  clătiri cu soluţii orale specifice pentru a putea  menţine o igienă dentară adecvată în perioada de vindecare, să se prezinte la toate controalele solicitate şi să menţină o igienă orală impecabilă. În mare parte va trebui să aibă un regim alimentar corespunzător (dietă moale şi la temperatura camerei), evită băuturile alcoolice şi are un program cât  mai uşor cu putinţă şi să nu fumeze", adaugă medicul specialist.

De ce să optezi pentru un implant dentar?

"Unul dintre cele mai mari avantaje este acela că, cu ajutorul implanturilor dentare se poate realiza o lucrare fixă acolo unde nu mai sunt dinţi deloc. Implanturile dentare sunt indicate, ca şi regulă generală, atunci când ai pierdut unul sau mai mulţi. Ele aduc un aport semnificativ în masticaţie  atunci când înlocuiesc doar câtiva dinţi, iar în cazul lucrărilor complexe de genul reabilitării edentatului total prin protezare totală pe implanturi, fără aceste implanturi dentare masticaţia devine extrem de dificilă.

Un factor deloc de neglijat e pierderea osoasă ce intervine după extracţii, dacă nu s-a făcut reabilitarea imediat. Deseori, osul maxilar se resoarbe în timp şi nu mai permite peste ani să inserăm vreun implant sau să reabilitam întreagă zonă. De aceea, pierderea dinţilor are deseori caracter de urgenţă şi trebuie tratată", încheie dr.Nassar.

Există persoane care nu au voie să îşi pună implanturi de acest gen?

Contraindicaţiile implanturilor sunt legate de starea generală a pacientului, mai ales cei cu cardiopatii majore, HTA severă, pacienţi cu diabet necontrolat, în ciroze hepatice, bolnavi cu neoplasme aflaţi în tratament chimioterapic. De asemenea, la nivelul cavităţii bucale, contraindicaţiile sunt legate de igienă dentară deficitară, neoplasme sau stări precanceroase, afecţiuni ale mucoasei bucale, procese inflamatorii locale, şi , deloc de neglijat , de lipsa motivaţiei reale de a se trata, legată deseori de frici moştenite din trecut.

 

Citește și:
5 alimente care te scapă garantat de grăsimea de pe abdomen
Cum pot obiceiurile mici să-ţi schimbe fundamental viaţa?
Naştere naturală vs. cezariană: cum alegi să naşti sănătos, fără riscuri?
Rapunzel în viaţa reală. Tânăra care nu s-a mai tuns de cinci ani: „Bărbaţii se îndrăgostesc de mine datorită părului”
Ochelari inteligenţi care ajută persoanele cu deficienţe de vedere să se deplaseze
Implant de sprâncene - cum se realizează şi cât costă?


Exclusiv Online
Taguri: implant dentar, etape,
Două vaccinuri anti-COVID au primit avizul Agenției de Medicamente și Alimente din SUA Doctorulzilei.ro Două vaccinuri anti-COVID au primit avizul Agenției de Medicamente și...
Blestemul familiei Kennedy. Putere, mister și moarte Infoactual.ro Blestemul familiei Kennedy. Putere, mister și moarte
Atenție! Stați cu otrava în casă? Plantele care vă pot îmbolnăvi animalele Animalzoo.ro Atenție! Stați cu otrava în casă? Plantele care vă pot îmbolnăvi...
Vulpița a vrut sa fie divă, dar s-a făcut de râs! Ce au observat toți: Substantial.ro Vulpița a vrut sa fie divă, dar s-a făcut de râs! Ce au observat toți:
Revine starea de urgență în România?  Anunțul făcut în urmă cu puțin timp! Gandul.ro Revine starea de urgență în România? Anunțul făcut în urmă cu...
Viorica și Ioniță de la Clejani au spus tot! Cine este de fapt tânărul misterios, vinovat pentru scandalurile în care a fost implicată Margherita VoxBiz.ro Viorica și Ioniță de la Clejani au spus tot! Cine este de fapt tânărul...

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul SC TITLURI QUALITY S.R.L .