Cele mai

APLICAȚII

Calculează câte calorii poţi consuma zilnic fără să te îngraşi, află greutatea ideală, verifică în calculatorul nutrițional nutrienţii și caloriile din meniul tău sau vezi informaţiile nutriţionale din alimentele preferate.

Caută în:

Implantul dentar: ce trebuie să faci în primele zile după operaţie

FOTO: 123rf.com / Implantul dentar: ce trebuie să faci în primele zile după operaţie FOTO: 123rf.com / Implantul dentar: ce trebuie să faci în primele zile după operaţie

Operaţia de implant dentar presupune o îngrijire deosebită pentru zona tratată. Orice intervenţie chirugicală necesită un mediu curat pentru a se vindeca în mod corespunzător, mai ales că în prima lună, implantul dentar se integrează încă în os şi ţesuturi. Doamna doctor Mihaela Dan, specialist ortodont, a enumerat cele mai importante lucruri de care trebuie să ţinem cont în această perioadă pentru a grăbi vindecarea şi a preveni eventuale complicaţii.

Operaţia de implant dentar: ce trebuie să faci în primele 24 de ore

Ca implantul dentar să se vindece corespunzător, trebuie să se respecte cu precizie tratamentul medicamentos prescris de medic.

“Este posibil să apară un anumit disconfort după procedură, odată cu trecerea anesteziei. Intensitatea acestui disconfort depinde de o serie de factori, inclusiv numărul de implanturi inserate şi locul unde au fost ele plasate. Medicamentele antiinflamatorii recomandate de medic vor fi utile în controlul acestui tip de disconfort”, explică doamna doctor Mihaela Dan.

Pentru că limba şi obrazul sunt încă amorţite după anestezie, până ce efectul acesteia trece este recomandat să nu se consume alimente sau lichide pentru că riscăm să ne muşcăm.

“În plus, în primele 12 ore trebuie să evităm ca lichidele să ajungă în zona implantului şi nici nu trebuie clătită gura pentru a nu îndepărta cheagul de sânge ce are rol de vindecare şi pentru a nu declanşa o hemoragie. După această periodă, pentru îndepărtarea bacteriilor, cavitatea bucală poate fi clătită uşor cu apă de gură cu clorhexidină (Corsodyl, Parodontax, Eludril etc), dar nu mai mult de 3 săptămâni”, recomandă specialistul ortodont.

În primele 24 de ore este recomandată aplicarea unor pungi cu gheaţă învelite în materiale textile, pentru a reduce riscul de umflare a zonei în care a avut loc operaţia de implant dentar. Perioadele de aplicare trebuie să fie de 15 minute, cu alte 15 minute pauză.

Primele zile după implantul dentar

Câteva zile după intervenţia chirurgicală este recomandat să se evite efortul fizic intens.

“Activitatea fizică după intervenţia de înserare a implantului dentar poate cauza durere şi hemoragie.  În plus, este de aşteptat ca în primele două zile pacientul să nu poate mânca cum ar face în mod normal, fapt pentru care organismul se va simţi mai slăbit decât de obicei. Este recomandat să acordăm corpului timpul necesar pentru a se recupera complet”, recomandă specialistul.

Acasă, pacientului îi revine sarcina de a curăţa implantul dentar pentru a-i asigura o durată de viaţă lungă, aspect extrem de important în special în zilele următoare intervenţiei chirurgicale.

“Rutina de îngrijire dentară poate fi reluată începând de a doua zi, având grijă ca la periaj să nu fie atinsă cu periuţa zona intervenţiei. De la a treia zi poate fi spălată cu grijă, cu o periuţă moale, şi partea cu intervenţia chirurgicală. Pentru stimularea vindecării putem clăti uşor cu ceai de salvie la temperatura camerei, începând de a doua zi, timp de o săptămână”, recomandă specialistul ortodont.

În primele 2-3 zile este recomandat să se consume alimente moi, la temperatura camerei, fiind de evitat cele dure, prea calde, prea reci, băuturile carbogazoase, alcoolice şi lactatele. Fumatul trebuie evitat timp de cel puţin 2 săptămâni după operaţie, pentru a permite oxigenarea mai bună a zonei şi a grăbi astfel vindecarea. Pentru succesul pe termenul lung al implantului, se recomandă renunţarea definitivă la fumat.

Este necesar un control după 10-14 zile pentru îndepărtarea firelor de sutură şi apoi ori de câte ori va recomanda medicul.

Citește și:
Cum se tratează cancerul de prostată prin chirurgie robotică
Dr. Alina Stanescu-Popp: despre intoleranţa la gluten şi boala celiacă
Practicile BDSM: de ce excită durerea


Exclusiv Online

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.