Aparatul dentar la copii: cele mai comune dileme ale celor mici

Medicul ortodont ne vorbeşte despre cele mai comune dileme pe care le au cei mici, dar şi despre importanţa vizitei la cabinet.
  • Publicat:
Aparatul dentar la copii: cele mai comune dileme ale celor mici
FOTO: 123rf.com / Aparatul dentar la copii: cele mai comune dileme ale celor mici

De la copiii de clasa I, până la adolescenţii de 14-18 ani, controlul ortodontic este ideal odată cu începutul anului şcolar, deoarece problemele dentare şi osoase descoperite la aceste categorii de vârste pot fi rezvolvate mult mai uşor şi într-un timp mult mai scurt. Medicul ortodont Georgiana Bordei afirmă că, mai ales la începutul şcolii şi a sezonului rece, mulţi părinţi decid să le pună aparat dentar copiilor lor, dar majoritatea dintre ei nu ştiu care este tipul de aparat care se potriveşte cel mai bine cu fizionomia feţei şi cu diagnosticul primit de la doctorul stomatolog.

“Pentru adolescenţii care au deja dantură permanentă, aparatele dentare de ultimă oră pot fi metalice, ceramice sau de safir, extrem de estetice şi de puţin vizibile, pe care le pot personaliza lunar, cu culorile preferate. Este foarte important ca această corectare a danturii să aibă loc în perioada de creştere, ideal până la vârstă de 18 ani deoarece, rezultatul este obţinut mult mai rapid, iar stabilitatea lui în timp este mult mai bună. Aparatele dentare fixe moderne, practicate de clinică noastră, în special cele pentru copii cu dentiţie mixtă, care sunt în perioada de dezvoltare, sunt foarte uşor de tolerat, iar cei mici se obişnuiesc cu ele în maxim câteva zile”, explică medicul ortodont Georgiana Bordei.

Cu micuţii la ortodont: ce dileme au?

Doare montarea şi purtarea aparatului dentar?

“Montarea unui aparat dentar este o procedură total nedureroasă, dar de durată. O şedinţă în care se montează aparat dentar, pe ambele arcade, durează aproape două ore, timp în care pacientul va trebui să stai cu gura deschisă. Nici pe parcursul purtării aparatului dentar nu o să îl doară, însă în prima săptămână după montaj, dantura va fi puţin mai sensibilă şi le recomandăm, ca în cazul în care simţi un disconfort sau durere, să ia un anti-inflamator”, explică medicul ortodont.

Pot mânca orice atunci când port aparatul dentar?

“Pacientul nu va putea mânca orice, dar nu va trebui nici să renunţe la foarte multe lucruri. Va trebui să aibă grijă cu guma de mestecat, caramelele lipicioase şi alimentele foarte dure, cum ar fi: migdalele, alunele, pâinea prăjită, popcorn-ul şi chipsurile. De asemenea, va trebui să aibă grijă şi în cazul merelor sau altor fructe tari, deoarece nu va putea muşca din ele, ci vor trebui tăiate în bucăţele mai mici”, declară Georgiana Bordei.

Vor rânde prietenii de mine pentru că mi-am pus aparat dentar?

“Acum 10-15 ani, cel mai probabil răspunsul ar fi fost da. Acum însă, odată cu creşterea numărului de purtători de aparate dentare şi diversificarea tipurilor acestora, aparatul dentar a început să fie cool în rândul tinerilor şi adulţilor deopotrivă. Cu siguranţă prietenii şi oamenii, cu care se va întâlni micuţul, îl vor aprecia, deoarece purtarea unui aparat dentar dovedeşte faptul că este interesat de aspectul său şi de sănătatea danturii sale”, afirmă medicul ortodont.

Mănânc pentru că îmi este foame sau pentru că am nevoie să mă liniștesc? Nutriționist...
Poți vinde casa fără acordul copiilor? Situațiile în care aceștia se pot opune sau pot...
Alzheimer, înțeles altfel. Ce au descoperit cercetătorii când au analizat creierul celulă cu celulă
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi...
Un renumit stomatolog din Timișoara a fost găsit împușcat în cap. Ce au descoperit anchetatorii...
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă...
Mesajul sfâșietor postat de sora Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză: „O parte din...
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Au anunțat acum, șocul e uriaș! România, iar în lacrimi amare și haine de doliu...A...
Detalii neștiute din trecutul lui Alex Gîlcă. Ce s-a aflat acum despre iubitul lui Valerie...
Medicii TRAG SEMNALUL DE ALARMĂ: ne așteptăm la un VAL URIAȘ de gripe și viroze!
ȘOCANT: ”Până la TREI VIOLURI PE ZI!” Țara europeană în care A EXPLODAT numărul de...
Mănânc pentru că îmi este foame sau pentru că am nevoie să mă liniștesc? Nutriționist...