Eritemul polimorf: simptome, tratament

Eritemul polimorf: simptome, tratament

Eritemul polimorf este o afectiune acuta recurenta, cauzata de factori variati, incluzand infectii virale sau medicamente. Se considera a fi o reactie de sensibilitate ca urma a interactiunii cu acesti stimuli.

Cauzele aparitiei eritemului polimorf

Cele mai intalnite cazuri de eritem polimorf sunt cauzate de infectia cu virusul herpetic, mai ales cel cu localizare bucala si mai putin cel genital. Exista si alti agenti infectiosi implicati: mycoplasma pneumoniae, herpes zoster, virusul hepatitic, citomegalic, Ebstein-Barr, yersinia, HIV, infectiile micotice cutanate.

Medicamentele sunt si ele asociate eritemului polimorf, mai ales in formele cu manifestari mai severe, cu afectare de mucoase. Lista este deschisa de anticonvulsivante (carbamazepina, acid valproic), urmate de antibiotice (penicilina, ampicilina, tepraciclina, rifampicina) sau vaccinuri.

Exista anumite persoane (cauza fiind influenta genetica, persoane cu acetilare lenta hepatica) care sunt predispuse la o astfel de boala. Eritemul apare la 3-14 zile dupa episodul infectios.

Eritemul polimorf: simptome

Eritemul polimorf afecteaza atat pielea, cat si mucoasele. Se descriu doua forme: eritemul polimorf minor si major.

Eritemul polimorf minor debuteaza brusc, cel mai adesea fara simptome asociate. Rar, poate debuta cu manifestari de tip gripal, urmate de eruptia cutanata. Leziunile debuteaza la nivelul extremitatilor (maini, picioare, urechi) si se extind de-a lungul a 72 de ore; sunt leziuni cu aspect de “tinta”, cu mai multe zone de culoare, dispuse in cercuri concentrice, uneori cu vezicula centrala, cu culoare ce variaza de la rosu purpuric la rosu-gri.

Se pot extinde pe tot corpul, dar sunt prezente mai ales la nivelul palmelor, fetei, gatului, unele confluand, dand nastere unor leziuni de mai mari dimensiuni. Cauza cea mai frecventa a eritemului in forma minora este infectia cu herpes.

Eritemul polimor major debuteaza cu manifestari de tip gripal (febra, tuse, stare generala alterata) sau digestive (voma, diaree). Leziunile debuteaza tot la extremitati, dar se extind rapid, interesand mai ales mucoasele.

Pot fi afectate toate mucoasele (bucala, conjunctivala, genitala) cu afectare severea, eroziuni dureroase, hemoragii, lacrimare, fotofobie, imposibilitatea de a te alimenta. Sunt cauzate cel mai adesea de medicamente.

Diagnostic si analize de laborator

Diagnosticul se pune pe seama examenului clinic. Uneori, biopsia urmata de examenul histopatologic poate fi utila atunci cand punem problema unui alt diagnostic.

Formele severe, cu afectare extinsa de piele si mucoase necesita evaluare paraclinica generala pentru a evalua rasunetul sistemic.

Analizele de laborator pot fi utile si in identificarea agentului infectios declansator.

Eritemul polimorf: tratament

In formele cu leziuni limitate, tratamenul nu este necesar; afectiunea se remite in circa doua saptamani. In formele extinse e necesara interventia activa pentru a stimula reepitelizarea pielii si a mucoaselor, a combate infectiile asociate si alte complicatii.

Daca agentul infectios a fost identificat se poate impune tratament specific (antibiotic, antiviral). Nu exista un tratament clar stabilit pentru aceasta afectiune, cel mai adesea incercam sa grabim vindecarea si sa reducem manifestarile prin administrarea locala si sistemica a corticoizilor sau antihistaminicelor.

Evolutie, prognostic, complicatii

Evolutia leziunilor se intinde de-a lungul a 2-3 saptamani; cele cutanate se vindeca fara cicatrice, putand lasa o usoara hiperpigmentare.

Eritemul polimorf major asociaza manifestari mult mai severe functie de suprafata cutanata afectata sau de implicarea mucoaselor. Se inregistreaza mortalitate sub 5%. Are risc de complicatii cu infectii secundare. Varsta inaintata, afectarea altor organe, alte afectiuni asociate pot inrautati prognosticul.

Exista risc de deshidratare, tulburari hidroelectrolitice cauzate de pierderea masiva de lichide prin tegumentele afectate, de imposibilitatea de a te alimenta normal. Vindecarea la nivelul mucoaselor se poate face cu stricturi, cicatrici (ex: cicatrici corneene).

Cele mai frecvente recurente apar in cazul eritemului polimor minor si sunt cauzate de infectia cu herpes simplex; daca acesta infectie apare frecvent si e urmata de un episod de eritem polimorf minor, se impune tratamentul preventiv cu aciclovir. Acesta are rolul sa limiteze infectia cu herpes.

Important este sa identificam episodul de eritem polimorf, sa stim ca cel cu afectare restransa, la nivelul pielii, cu leziuni limitate are o evolutie blanda; afectarea extinsa sau cea de mucoase asociaza mai multe riscuri. Identificarea agentului cauzal poate limita recurenta episoadelor de eritem polimorf.

Informatiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu inlocuiesc tratamentele medicale, ci le completeaza. S.C. Gandul Media Network S.R.L nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel. CSID nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ.
Tags:
Vezi toate medicamentele in ordine alfabetica