Foliculita: simptome, tratament

Foliculita: simptome, tratament

Descriere generala

Foliculita este o inflamatie a firului de par determinata de nenumarati factori. Nu este o afectiune care sa pun viata in pericol, dar este suparatoare prin senzatia de mancarime si durere asociata.

Foliculita poate fi superficiala sau profunda, in functie de modul in care este afectat firul de par. Procesul inflamator se poate extinde in jur, determinand perifoliculita.

Cauzele producerii foliculitei

Foliculita poate fi de cauza infectioasa, traumatica prin iritarea firului de par sau fara o cauza identificabila – idiopatica.

Leziuni de foliculita pot fi determinate si de anumite substante cu care pielea vine in contact, afectiuni specifice sau medicamente.

Bacteriile, cum ar stafilococul, pot afecta foliculul pilos. Sauna, piscina, mediul umed si cald pot determina conditii favorabile pentru dezvoltarea infectiilor bacteriene. La fel, agentii de origine virala sau fungica pot fi cauze de foliculita.

Foliculita cu pitirosporum are acelasi mecanism de producere cu matreata sau dermatita seboreica si este caracterizata de puncte mici, rosii, pruriginoase dispuse la nivelul firelor de par  pe toracele posterior.

Frictiunea cu hainele, ocluzia, transpiratia excesiva, epilarea si rasul pot determina prin mecanism traumatic foliculita.

Folosirea unor produse prea grase, a plasturilor, unele afectiuni cutanate, sistemul imun slabit sunt cauze ale foliculitei.

Aplicarea de crema cu cortizon pentru o perioada lunga de timp, medicamente ca interferonul, litiu, corticoterapia sistemica, androgenii, expunerea la vapori de clor duc la foliculita.

Acneea, ca proces in sine, poate fi inclusa in categoria foliculitelor. Aparitia unor leziuni foarte asemanatoare acneei, care lasa cicatrici, se vindeca greu, dispuse cel mai frecvent in zona occipitala la barbati este considerate tot o forma de foliculita (acne keloidalis nuchae). Crestera firelor sub piele poarta denumirea de pseudofoliculita.

Simptome de foliculita

Foliculita se manifesta prin roseata, leziuni cu continut alb (pustule) dispuse la nivelul firului de par. Cu cat sunt mai profunde, cu atat sunt mai palpabile, mai nodulare, fluctuente si dureroase.

Formele superficiale pot evolua spre leziuni profunde. In afara de durere, foliculita se poate manifesta prin senzatie de mancarime, usturime, tensiune locala. Formele severe pot determina marirea ganglionilor din regiunea afectata.

Foliculita cauzata de apa din piscine, sauna se manifesta mai ales pe zona acoperita de haine (costumul de baie) din cauza contactului prelungit cu acestea.
Furunculul poate fi considerat o forma profunda, severa de foliculita.

Diagnostic si investigatii de laborator

In cele mai multe cazuri diagnosticul se pune pe baza aspectului clinic si istoricului. Uneori sunt necesare, pentru identificarea agentului cauzator, examene bacteriologice, micologice, culture virale din leziune.

In cazul infectiilor cu bacterii, precum stafilococul, pot fi recomandate exudate nazale atat la persoana afectata cat si la membrii familiei cu care intra in contact. Biopsia din leziune este o optiune atunci cand nu au fost identificate alte cauze. Hemoleucograma poate completa investigatiile.

Tratamentul pentru foliculita

Tratamentul se face in functie de factorul cauzator implicat si de severitatea leziunilor. In formele foarte usoare igiena corecta, sapunurile antibacteriene, ventilarea zonei sunt suficiente. Pot fi recomandate tratamente antibiotice, antifungice locale sau sistemice functie de manifestari.

Indepartarea factorului implicat este esentiala; orice schema de tratament se va aplica numai la recomandarea medicului. In leziunile profunde poate fi necesara interventia chirurgicala.

Complicatii, preventie

Complicatiile in foliculita sunt rare; leziunile de lunga durata, netratate pot evolua spre foliculita profunda, furuncule.

Formarea de cicatrici, pierderea firelor de par pe zonele afectate poate fi intalnita in formele severe.

Prevenirea aparitiei leziunilor este strans legata de ingrijirea locala; evitati raderea firelor de par atat timp cat sunt leziuni prezente sau pe cale de vindecare; curatati aparatele de ras cu alcool sanitar inainte de folosire sau optati pentru o singura utilizare a acestora.
Sub nicio forma nu folositi la comun aparatele de ras.

Stergeti zona cu un antiseptic local bland dupa epilare. Nu purtati haine care nu lasa pielea sa respire; evitati pe cat se poate transpiratia. Renuntati la piscina, sauna daca acestea v-au cauzat leziunile. Optati pentru unele care respecta cu strictete regulile de igiena.

In caz de foliculita infectioasa, spalati separat prosoapele si folositi-le doar pe zona afectata. Sub nicio forma nu pot fi folosite la comun cu alte persoane.

CSID.ro nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel.

Dr. Ioana Silvia Simian - Medic primar dermatovenerolog
Dr. Ioana Silvia Simian este medic primar dermatovenerolog si investigator principal in studii clinice desfasurate in domeniul produselor cosmetice si dermatocosmetice. Absolventa a Facultatii de Medicina Carol Davila, Dr. Ioana Silvia Simian si-a continuat pregatirea in rezidentiat in cadrul Clinicii ...
citește mai mult
Vezi Boli/Afectiuni în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Sandwich proteic și chifteluțe vegetale cu piure de cartofi și sos de ceapă