Efectul Joker, intervenția făcută de Demi Moore

Medicul chirurg estetician Iancu Morad explică ce înseamnă Joker Lines, efectul Joker, pe care actrița Demi Moore l-a afișat recent.
  • Publicat:
Efectul Joker, intervenția făcută de Demi Moore
US actress Demi Moore presents a creation of British designer Kim Jones for the Fendi's Spring-Summer 2021 collection during the Paris Haute Couture Fashion Week, in Paris, on January 27, 2021. - British designer Kim Jones presents his first ever Couture Collection for Fendi since he joinded Italian fashion house Fendi as its lead designer for womenswear in September 2020 (Photo by STEPHANE DE SAKUTIN / AFP)

Apariția actriței Demi Moore într-o recentă prezentare de modă a general discuții aprige pe rețelele de socializare din pricina noului său look. Vedeta este bănuită că a urmat noi proceduri estetice nereușite care i-au transformat chipul într-un mod neplăcut. Pomeții conturați nenatural și șanțurile inestetice au fost puse de unii pe seama machiajului, dar cei mai mulți cred că sunt rezultatul operațiilor estetice. Medicul chirurg estetician Iancu Morad explică ce înseamnă Joker Lines, efectul estetic nedorit de care mulți cred că are parte actrița de la Hollywood și dacă există șanse ca acesta să fie reparat.

„Șanțurile inestetice la nivelul feței se numesc Joker Lines și apar la anumite persoane după operația de lifting facial. Pornesc dinspre colțurile gurii și urcă până înspre zona auriculară. Anumite persoane au un risc mai crescut de apariție a liniilor Joker după lifting. Este vorba despre acele persoane care au pomeții și obrajii mai lați și mai subțiri, adică lipsite de volum”, spune medicul chirurg estetician Iancu Morad.

Cum prevenim/tratăm efectul Joker?

Vestea bună este aceea că apariția liniilor Joker post operator poate fi prevenită. Este nevoie doar de un control amănunțit înainte de intervenția propriu-zisă. De asemenea, acest efect neplăcut poate fi corectat și cu ajutorul transferului autolog de grăsime proprie.

„Înainte de operație, consultăm pacientul și verificăm existența acestui risc. Tragem pomeții exact pe vectorul liftingului facial și observăm astfel dacă în această zonă apar astfel de șanțuri. În caz că ele apar, trebuie să fim foarte atenți în timpul operației, să nu lucrăm în acest spațiu sau să alegem o altă metodă de lifting facial. Acest efect nedorit se poate și corecta cu ajutorul filling-ului, un transfer autolog de grăsime proprie. Recoltăm o cantitate mică de grăsime care apoi este reinjectată la nivelul acestor șanțuri”, explică medicul chirurg estetician Iancu Morad.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân
Recomandări: