Aylin Cadîr, artista desăvârşită

Un interviu fulger despre ce o inspiră şi ce o face fericită.
  • Publicat:
Aylin Cadîr, artista desăvârşită
De la actorie la primul album jazz-pop, iubire şi inspiraţia retro care îi conturează stilul, Aylin ne împărtăşeşte lucrurile care o face fericită.
 
De ce jazz-pop?
 
În zona asta mă simt în elementul meu. Cred că stilul ăsta se îmbină foarte bine cu actoria. Pot sa compar o piesă de jazz cu un dialog sau un monolog dintr-o dramatizare. 
 
În ultimul tău clip te-ai întors în copilărie pentru că…
 
Imaginile care mi se proiectau în minte când ascultam Cloud mă duceau cu gândul la dealurile dobrogene ale copilăriei mele. Acolo îmi petreceam toate vacanţele de vară, la bunici, şi acolo am şi filmat.
 
Ce aromă îţi aminteşte de copilarie?
 
Mirosul de cuişoare mă duce  cu gândul la şerbetul pe care-l pregătea bunica de sărbători sau când urma vreo nuntă.
 
Ce-ţi plăcea să porţi când erai copil? 
 
Mă îmbrăcam mult în rochiţe şi fustiţe. Mă schimbam des, făceam parada modei.
 
Şi acum?
 
Acum, port cel mai des colanţi şi ghete, cămaşă sau T-shirt. Iar în concerte aleg rochii super feminine cu o sexualitate reţinută.
 
Accesoriul de suflet este…
 
Inelul de logodna, pe care îl port alături de verighetă. Împreună sunt  cele mai frumoase bijuterii pe care le am. Şi mai am inelul „Guardian Angel” făcut de Selda Okutan, care îmi place foarte mult.
 
În ce direcţie a evoluat stilul tău?
 
Cred că am evoluat dintr-o puştoaică simpatică într-o femeie-copil. Nu mă iau foarte în serios, dar în acelaşi timp îmi pasă. Atât în videoclip, cât şi în rest, concerte sau zi de zi, abordez un stil chic feminin nestudiat.
 
Piesa  retro preferată?
 
Am o rochie neagră, din anii ’30-’40, lungă, din mătase, care a aparţinut unei mătuşi din familia soţului meu. Cred că asta mă şi atrage la obiectele retro, faptul că vin cu o poveste, cu o doză de romantism care mă cucereşte.
 
Ce n-ai purta niciodată?
 
Cizme înalte până peste genunchi.
 
Ai un reper în materie de stil, muzică?
 
Un model pentru mine în ceea ce priveşte modul de interpretare şi felul în care abordează muzica este Lisa Ekdahl.
 
Ce colectionezi?
 
Nu sunt colecţionară. Îmi mai iau vederi de prin meleagurile prin care mai ajung. Am un perete plin cu vederi. 
 
Obiectul de care nu te desparţi?
 
Smartphone-ul.
 
3 momente unice
 
Nunta
Nunta a fost cel mai special moment din viaţa mea şi va rămâne memorabil.
 
Luna de miere
Vacanţa cu soţul meu, Traian, în Playa Del Carmen din Mexic a fost fascinantă.
 
Lansarea Cloud
M-am simţit minunat la lansarea noului meu videoclip, alături de cei mai buni prieteni ai mei.
 
Sursa foto: arhiva personală.
 
 
 
Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân
Recomandări: