Tratamentul cu keratină: ce este, pentru ce tipuri de păr se foloseşte şi cât ţine efectul?

Iată tot ce trebuie să ştii despre tratamentul cu keratină.
  • Publicat:
Tratamentul cu keratină: ce este, pentru ce tipuri de păr se foloseşte şi cât ţine efectul?
FOTO: shutterstock / Tratamentul cu keratină: ce este, pentru ce tipuri de păr se foloseşte şi cât ţine efectul?
În industria de beauty, aşa cum şuviţele, balayage-ul şi contouring-ul sunt subiecte de interes şi la mare căutare, la fel putem spune şi despre tratamentele cu keratină care fac furori printre femeile care-şi doresc un păr sănătos. Acest tip de tratament este complet normal şi natural pentru anumite tipuri de păr şi texturi pronunţate la fire rebele, mai ales dacă îţi doreşti ca acesta să aibă un aspect moale şi catifelat. Iată ce trebuie să ştii despre tratamentul cu keratină înainte de a apela la acesta.

Cum acţionează, de fapt, tratamentul cu keratină?

Tratamentele cu keratină ajung în porozitatea firului de păr, iar astfel previne încurcarea părului, apariţia firelor rebele şi ruperea acestuia. Firul de păr este făcut din keratină aşadar, tratamentul ajută la punerea la loc a acestei proteine care se pierde odată cu înaintarea în vârstă şi din cauza folosirii produselor chimice. Aceasta este refăcută cu ajutorul unei surse de căldură controlată, care oferă un finish lipsit de fire rebele şi un aspect catifelat.

La ce să te aştepţi în urma tratamentului cu keratină?

În mod normal, pentru tratamentele cu keratină se folosesc substanţe chimice care ajută la îndreptarea firului de păr. Din fericire, în prezent, pe piaţă există numeroase alternative care nu schimbă deloc textura părului. Un tratament trebuie totodată să fie unul sănătos, motiv pentru care trebuie să fii atent la ingredientele pe care le conţine. În funcţie de tipul de tratament pentru care optezi, poate fi personalizat pentru textura firului de păr pe care o ai.

Tipuri de păr pentru care se poate folosi tratamentul cu keratină

Tratamentele cu keratină sunt sigure pentru toate tipurile şi nuanţele de păr. Cu toate astea, dacă părul tău este blond, indicat ar fi să te consulţi cu un specialist, deoarece unele tratamente conţin acid glicolic şi pot schimba tonurile de culoare. În privinţa texturii părului, tratamentele pot fi personalizate.

Cât ţine efectul unui tratament cu keratină?

În mod normal, un tratament cu keratină ar trebui să aibă efecte asupra părului aproximativ trei luni, însă depinde foarte mult de formula acestuia, dar şi cât de des îţi speli părul.
 
 
Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”