Periajul uscat, metoda care reduce temporar celulita

Periajul uscat este o practică folosită încă din cele mai vechi timpuri. Află ce beneficii are, care sunt contraindicațiile și cum se realizează corect.
  • Publicat:
Periajul uscat, metoda care reduce temporar celulita
Foto: shutterstock

Gwyneth Paltrow îl folosește. Miranda Kerr îl adoră. Joanna Vargas, esteticianul lui Elizabeth Moss și Mindy Kaling îl practică în fiecare zi. Este vorba de periajul uscat, o practică utilizată încă dn cele mai vechi timpuri, dar căreia nu-i dăm atât de multă importanță. Așa cum numele sugerează, periajul uscat este o tehnică de exfoliere în care se folosește o perie pe pielea uscată.

Cel mai probabil te gândești că în urma acestei proceduri vei experimenta disconfort, că te vei zgâria, dar lucrurile nu sunt deloc așa. Poate la început vei simți o senzație neplăcută, dar te vei obișnui, mai ales când începi să te bucuri de beneficiile acestei practici.

Periajul uscat: beneficii

Principalul beneficiu al periajului uscat este exfolierea pielii. Folosind o perie cu peri naturali se îndepărtează celulele moarte, deblochează porii și oferă o textură netedă pielii. Mai mult, presiunea care se pune pe piele ajută la stimularea circulației sangvine, iar astfel celulita este redusă temporar. Pentru persoanele care nu sunt active, nu fac prea multe mișcări, periajul uscat poate fi o practică relaxantă și similară drenajului limfatic, care ajută la eliminarea toxinelor din organism.

Contraindicații ale periajului uscat

Nu există contraindicații majore, decât în cazul în care ai o piele sensibilă sau suferi de o afecțiune precum psoriazis sau eczemă, cazuri în care perii pot fi prea abrazivi pentru piele. De asemenea, nu este indicat să folosești această practică dacă ai răni deschise, deoarece poți împrăștia bacteriile și poți ajunge la infecții sau să încetinești procesul de vindecare.

Cum se face periajul uscat?

Pasul 1: Periajul uscat se face pe pielea uscată, înainte de duș. Consideră că este un ritual de relaxare.

Pasul 2: Începe întotdeauna cu picioarele și folosește peria cu mișcări circulare. Urcă treptat spre gambe și coapse, iar în zona genunchilor și a gleznelor pune mai multă presiune.

Pasul 3: Continuă să masezi până la trunchi, apoi începe cu spatele și pe sâni, dar cu mișcări delicate pentru că pielea este mai sensibilă. Continuă cu umerii și brațele.

Pasul 4: Fă duș normal și folosește un gel delicat și apă călduță.

Pasul 5: După duș, usucă pielea cu un prosop și folosește un ulei de corp sau o loțiune pentru hidratare intensă.

 

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”