Injecţii cu toxină botulincă – da sau nu?

A face sau nu injectii cu botox sau cu acid hialuronic pentru camuflarea ridurilor? Am intalnit unul dintre cei mai cunoscuti dermatologi din lume si mi-a marturisit ca de ani de zile isi pastreaza tineretea astfel.
Injecţii cu toxină botulincă – da sau nu?

Edinburgh 2013. Mă aflam în aceeaşi încăpere cu unii dintre cei mai buni medici dermatologi din lume. La masă, în dreapta mea, stătea un medic din Mexic.

L-am remarcat din timpul zilei, asistasem la o scurtă prezentare a unui studiu de care se ocupase. Este îngrijit, pasionat de modă – arăta foarte bine.

Are un ten… Stârneşte clar invidie. Şi totuşi…  Aş putea spune că are 33 de ani, însă sunt conştientă că un medic nu s-ar putea bucura de un asemenea renume la această vârstă.

Îi zâmbesc şi deschid astfel discuţia. Evident, ajungem în punctul în care este curios despre părerea mea vizavi de vârsta lui. Cu diplomaţia-mi specifică ocolesc răspunsul şi îi propun un joc. Să-mi arate pe cineva din încăpere care este născut în acelaşi an şi, spre deosebire de el, îşi arată vârsta.

Îmi indică o colaboratoare a sa, o doamnă ce radiază . Este din Spania – ţară în care soarele radiază şi el. Ultraviolete. Multe zile pe an. Doamna B. este frumoasă, dar are multe riduri ce i-au brăzdat fruntea, ochii şi zona nazolabială. Râde cu poftă şi este foarte clar că prin vene îi curge sânge latin şi că nu are obsesia cremelor SPF 365 zile pe an.

Sânge latin are şi subiectul nostru, însă, din câte observ, nu împarte zâmbete în stânga şi în dreapta. Vârsta doamnei este egală cu vârsta domnului: 45 de ani. Numărul ridurilor NU.

Evident, pe lângă calitatea pielii moştenită genetic, stilul de viaţă, hormoni, îngrijire, expunere la soare – se ştie că expunerea excesivă la soare îmbătrâneşte prematur pielea – vorbim despre informaţie, acces la terapii anti-aging, bani, şi câteva zeci de grame de toxină botulinică şi de acid hialuronic injectate cu măiestrie şi în doze potrivite, la momentul potrivit. Şi obsesie pentru tinereţe în doze forte.

Am încercat să nu-l privesc cu alţi ochi pe doctor, însă privirea mi-a rămas uşor blocată în expresia uşor blocată a sa în momentul în care a început să râdă. Mi l-a prezentat apoi pe partenerul său. Un tânăr de 25 de ani. Actor. Întrebarea mea (da, ştiu, am atât de multe întrebări) a fost dacă el şi-a camuflat vreun rid. Evident că da!

L-am rugat să-mi cerceteze chipul, deşi sigur o făcuse din prima secundă. Sunt exact în momentul în care trebuie să depăşesc acest prag psihologic “de a umbla sau nu la faţă”.

Vârsta de la care o femeie ar trebui să se preocupe de “umflarea” ridurilor este de 30 de ani. Argumentul este logic… Cu cât acţionăm mai din timp, cu atât ridurile nu se adâncesc. Şi nimeni din jur (sau aproape nimeni) nu va observa că am întinerit. Încă ne confruntăm cu prejudecăţi cu privire la operaţii estetice, injecţii cu toxină botulinică sau acid hialuronic.

Atâta timp cât mici trucuri ne ajută să fim mai împăcaţi cu noi, de ce să nu le aplicăm? Evident, fac referire doar la practicile medicale şi la medicii care au demonstrat în timp că ştiu ceea ce fac. Chiar dacă injecţiile au efect pe termen scurt (6 luni, 1 an etc.) virusul “retuşării” rămâne în sânge. De obicei, pe viaţă.

Întrebarea mea este: În ce tabără vrei să fii? În cea a doamnei care râde cu poftă, stă la soare cât doreşte şi se bucură de ridurile ei adânci considerând că fiecare dintre ele semnifică experienţe de viaţă (da, şi ea a folosit tot acest clişeu) sau în tabăra medicului dermatolog care în numele tinereţii, al vanităţii şi probabil şi al experimentului îşi şterge cu regularitate urmele de pe chip? 

P.s. Orice decizie este corectă, atâta timp cât este asumată.

Mădălina Drăgoi
Mădălina Drăgoi

Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy.

Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru care lucrau atât din punct ... citește mai mult

Cel mai nou articol Video:
Armando Lungu: despre vegetarianism și activitatea fizică