De ce apar vergeturile şi care sunt tratamentele moderne pentru eliminarea acestora?

Dacă eşti gravidă şi te afli în faţa raftului cu produse anticelulitice, află că mai bine ţi-ai pune banii deoparte pentru că acestea nu au niciun efect şi nu pot preveni sau înlătura sub nicio formă temutele vergeturi.
  • Publicat:
De ce apar vergeturile şi care sunt tratamentele moderne pentru eliminarea acestora?

Dacă eşti gravidă şi te afli în faţa raftului cu produse anticelulitice, află că mai bine ţi-ai pune banii deoparte pentru că acestea nu au niciun efect şi nu pot preveni sau înlătura sub nicio formă temutele vergeturi.
Concluzia la care am ajuns după citirea multor studii şi remedii care mai de care mai trăznite mă duc cu gândul la faptul că aceste vergeturi par să nu-şi găsească nicicum naşul şi că natura şi zestrea genetică sunt singurii vinovaţi de apariţia lor atunci când ne e lumea mai dragă.

De fapt, un cercetător chiar îmi dă dreptate şi afirmă în Jurnalul de Investigaţii Dermatologice că şansele de a avea vergeturi cresc exponenţial dacă şi mama a suferit de aceeaşi problemă.
Pentru acest studiu, cercetătorii au analizat ADN-ul a 33.390 de persoane, dintre care aproape 5.000 erau mămici cu semne adânci şi iremediabile de vergeturi lăsate în urma sarcinii. Astfel, specialiştii au descoperit că la originea acestor inestetice adâncituri în piele stau de fapt mai multe mutaţii genetice, care cresc cu aproape 40% riscul de a dezvolta vergeturi. Dintre aceste mutaţii, se pare că gena ELN, cea responsabilă şi cu producţia de elastină, ar fi cea mai vinovată de apariţia acestor dungi pe piele, în special pe perioada sarcinii.

Elastina reprezintă o componentă cu rol deosebit de important în menţinerea elasticităţii fibrelor musculare şi care ajută pielea să aibă un aspect ferm.
Cu toate acestea, bărbaţii par să iasă mai câştigaţi din această bătălie, chiar dacă au sau nu mutaţiile mai sus amintite. În urma cercetării, doar 25% dintre subiecţii de sex masculin au raportat o prezenţă a vergeturilor, în comparaţie cu peste 55% dintre femei, care s-au plâns de aceste probleme ale pielii.

Pe lângă acest factor major al moştenirii genetice, mai adăugăm şi lipsa de mişcare, îngrăşatul ori slăbitul brusc, alimentaţia haotică şi, iată, am dat de gol cam toate relele care duc la apariţia vergeturilor.

Acum, că am aflat, în mare, cauzele care duc la apariţia vergeturilor, să vedem şi ce soluţii avem la îndemână pentru a scăpa de ele. Şi nu ne vom referi în următoarele rânduri la alimente-minune, ci la tratamente care şi-au dovedit eficienţa dar care, din păcate pentru multe femei, au un preţ destul de piperat.

În primul rând, o soluţie mai money-friendly: crema pe bază de retinoizi

Retinoizii nu sunt doar substanţe care pot elimina acneea, ci îşi pot demonstra eficacitatea şi în cazul prevenirii vergeturilor, după cum arată rezultatele unui studiu ştiinţific publicat în jurnalul Advances in Therapy. În urma acestei cercetări, s-a descoperit că viitoarele mămici care folosesc zilnic creme pe bază de retinoizi, timp de 3 luni, îşi reduc cu aproximativ 20% şansele de a rămâne cu vergeturi în urma sarcinii. De asemenea, astfel de creme ajută la atenuarea vergeturilor deja existente, cu condiţia ca acestea să aibă încă o culoare roz sau roşiatică.

Cristale abrazive pentru regenerarea pielii

Cunoscută şi sub denumirea de microdermoabraziune, terapia cu cristale abrazive s-a dovedit a fi extrem de eficientă în ştergerea vergeturilor mai vechi la peste jumătate dintre pacientele care au apelat la această metodă. Microdermoabraziunea presupune utilizarea unor cristale care au efect exfoliant, îndepărtând celulele moarte şi stimulând regenerarea pielii şi elasticitatea acesteia. Potrivit experţilor în domeniu, sunt necesare minimum 5 şedinţe de microdermoabraziune (a câte 150 de dolari fiecare) pentru ca efectele să fie vizibile.

Tratamentele cu laser – scumpe, dar eficiente

Terapia cu lumină intens pulsată este o altă cale prin care vă puteţi descotorosi de vergeturi, deoarece aceasta stimulează producţia de colagen, elastină şi melatonină, ceea ce duce la reîntinerirea pielii şi eliminarea tuturor semnelor de îmbătrânire celulară. În cadrul acestei terapii se mai foloseşte metoda de fototermoliză selectivă fracţionată, care tratează în profunzime vergeturile iar într-o singură oră de tratament rezultatele sunt spectaculoase. Preţul? Pe măsura rezultatelor, am putea spune. O singură şedinţă poate costa de la 300 până la 750 de dolari, în funcţie de pigmentul pielii.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”