Cele mai cool modele de la Săptămâna Modei de la New York nu sunt modele profesioniste

Două branduri foarte apreciate, J.Crew şi Opening Ceremony, au dat startul unei ere în modă.
  • Publicat:

Săptămâna Modei de la New York devine mai interesantă cu fiecare sezon. De această dată două branduri foarte apreciate, J.Crew şi Opening Ceremony, au dat startul unei noi ere în modă. Acestea au renunţat la modelele profesioniste folosite în mod traditional şi au optat pentru femei obişnuite.

Jenna Lyons, figura emblematică din spatele J.Crew,  a ales să pună noua colecţie în valoare cu ajutorul angajaţilor, a prietenilor şi a familiei. Mai mult, aceasta a preferat o prezentare informală în locul unei prezentări de modă clasice.

Show-ul – considerat de critici un adevărat triumf – a prezentat modele cu vârste între 13 şi 72 de ani, care s-au oprit din defilat şi şi-au îmbrăţişat prietenii pe care îi zăreau în public. Cea mai bună parte? Folosirea unor oameni obişnuiţi nu a distrat atenţia de la haine – modele diafane şi uşor de purtat în culori precum albastrul, bej şi denim.

Un alt brand apreciat, Opening Ceremony – a optat pentru o abordare similară înlocuind un show de modă tradiţional cu o „Paradă pentru Oameni” în care au defilat comedieni şi actriţe. Printre cele mai cunoscute figuri se numără femei puternice precum Whoopie Goldberg, Rashida Jones şi Natasha Lyonne, care a folosit secţiunea de “probleme politice” pentru a discuta despre cauze importante pentru ea.

Şi mult criticata prezentare a lui Kanye West a folosit modele alese în urma unui casting public, în timp ce designerul Christian Siriano a optat pentru modele cât mai diferite ca forme şi background etnic (deşi toate fetele din show erau modele).
Cu siguranţă acesta este cel mai divers sezon al Săptămânii Modei de la New York !

Alexandra Constandache
Alexandra Constandache este redactor “Ce se întâmplă, doctore?”. Pasionată de tot ceea ce înseamnă sănătate, frumuseţe, psihologie şi terapii alternative, Alexandra Constandache a găsit în cadrul echipei “Ce se întâmplă, doctore?” cadrul perfect pentru a explora subiecte interesante ...
citește mai mult
Mănânc pentru că îmi este foame sau pentru că am nevoie să mă liniștesc? Nutriționist...
Anunț de la Termoenergetica pentru românii care stau la bloc. Pregătirea instalațiilor pentru iarnă începe...
Durerea inghinală apărută din senin la femei. 4 cauze care nu trebuie ignorate
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi...
Un renumit stomatolog din Timișoara a fost găsit împușcat în cap. Ce au descoperit anchetatorii...
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă...
Mesajul sfâșietor postat de sora Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză: „O parte din...
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Au anunțat acum, șocul e uriaș! România, iar în lacrimi amare și haine de doliu...A...
Detalii neștiute din trecutul lui Alex Gîlcă. Ce s-a aflat acum despre iubitul lui Valerie...
Medicii TRAG SEMNALUL DE ALARMĂ: ne așteptăm la un VAL URIAȘ de gripe și viroze!
ȘOCANT: ”Până la TREI VIOLURI PE ZI!” Țara europeană în care A EXPLODAT numărul de...
Mănânc pentru că îmi este foame sau pentru că am nevoie să mă liniștesc? Nutriționist...