Botox – adjuvantul tinereții fără bătrânețe

  • Publicat:
Botox - adjuvantul tinereții fără bătrânețe

Eu aveam 30 de ani când am făcut primul tratament Botox. Nu spun că e bine, nu spun că e rău. It’s a fact!

Mi-a plăcut enorm efectul care s-a instalat crescendo din ziua a 4-a până în ziua a 7-a. Îmi aduc aminte cum mă priveam în oglindă în fiecare dimineață să văd dacă se mai văd ridurile când mă mir şi când mă încrunt. Am fost atât de entuziasmată de rezultat, de cum se ridicaseră uşor sprâncenele mele, cum strălucea fruntea cu pielea netezită, încât de atunci n-am mai renunțat la acest tratament.

Cum s-a întâmplat să-mi fac tratament botox la 30 de ani?

Eram într-o după-amiază cu naşii la masă şi după multe discuții colocviale, naşa mea, care probabil mă observa în timp ce vorbeam, mi-a spus clar: ai început să faci riduri pe frunte şi trebuie să nu le laşi să se adâncească. A găsit un moment în care nu ne mai auzea altcineva, pentru că naşa mea este o doamnă educată şi elegantă, cu empatie şi mult suflet. N-am perceput observația ca o critică, dar recunosc că m-a mirat. Credeam despre mine că sunt tânără şi aveam impresia că momentul tratamentelor estetice este unul îndepărtat şi vag pierdut în viitor.

Următoarele săptămâni m-am observat în oglindă. Aveam un rid scurt între sprâncene, “ ridul miopilor” aşa-l numesc eu, şi când mă miram se formau trei linii orizontale pe frunte.
Imi amintesc cum am spus “ce frunte Klingoniana am” şi am râs câteva minute.

Cum am ales medicul?

Emoțional, ca orice femeie normală!
Am întrebat-o pe nașa mea unde să merg, pentru cea mai bună recomandare este a unui pacient care a făcut acest tratament şi care este bine, care este mulțumit de rezultat. Corect?
Acum, aş face un mic research, dar cred că tot după recomandarea unui om în care am încredere aş face o programare.

De ce numesc eu ridurile de încruntare “ridurile miopilor”?

Pentru că oamenii cu miopie, cei care se focusează să vadă la distanță, în special cei care îşi uită des ochelarii, ca mine, vor încrunta sprâncenele şi vor forma acel rid mai devreme decât cei care au vederea bună la distanță.
Cred că aceasta este o informație importantă, este o observație personală pe care am testat-o apoi prin anamneză cu toți pacienții mei care s-au plâns de-a lungul timpului de aceste riduri de încruntare.
Din experiența mea, 90% dintre oamenii care au venit pentru tratament botox, pentru ridurile de încruntare au un grad de miopie.

Ce s-a întâmplat după acest tratament?

Pentru că mi-a plăcut efectul, am înțeles că este un adjuvant extraordinar al stimei mele, în primul rând, pentru că în lunile următoare eram foarte mândra de frumusețea feței mele, şi am avut grijă ca o dată la câteva luni să merg pentru un nou tratament. Nu am exagerat cu frecvența, în primii ani cred că îl făceam o dată pe an, apoi la 7-8 luni. Am observat că ridurile mele de pe frunte şi de la coada ochilor ( laba gâştei) nu s-au adâncit în timp. Cumva, dacă efectul tratamentului botox trece, ridurile mele arată asemănător cu cele de la 30 de ani şi au trecut totuși doisprezece ani de atunci.

Care sunt părțile negative ale acestui tratament?

Aş spune că prima parte este că trebuie repetat!

Există descrise în literatură efecte adverse ale tratamentului botox, dar acestea apar rar, trebuie respectate indicațiile clare şi limitele de vârstă, medicul care efectuează tratamentul trebuie să fie specialist, condițiile de efectuare ale tratamentului să fie safe.
După injectare pot apărea simptome asemănătoare unei viroze ( flu like) pentru câteva ore, eritem şi durere în punctele de injectare, cefalee. Nu recomand medicamente antiinflamatoare câteva zile după tratament, nu recomand expunerea la soare, ședințele de saună în prima săptămână. Trebuie evitate cafeaua şi alcoolul în primele ore după tratament.

La pacienții cu vârsta peste 65 de ani, cantitatea de substanță este mai mică, pentru a evita efectele adverse. Există medici care nu efectuează botox la pacienții cu vârste de peste 70 de ani.
Eu am observat că ridurile adânci, instalate de mulți ani nu se mai șterg cu tratamentul botox. Se ameliorează aspectul, dar nu dispar.

Dacă apare ptoza unei sprâncene sau ptoza pleoapei, atunci tratamentul recomandat este : sedițe de saună intensiv, expunere la soare, antiinflamatoare nesteroidiene. Și efectul botoxului dispare în 7-10 zile.
Nu am avut niciodată pacient cu ptoza palpebrala după botox, nici nu-mi doresc.

Aş spune că tratamentul cu neurotoxina modulatoare – botox- este un tratament de prevenție al ridurilor şi de menținere a unui aspect neted şi tânăr al feței.

Operațiile estetice de rejuvenare, precum
facelift-ul, se adresează zonelor laxe şi sagging-ului de la nivelul mandibulei, dar fruntea şi coada ochilor tot vor avea nevoie de botox. Deci acest tratament este unul esențial în procesul continuu de rejuvenare.

Botox All Face!

Pentru pacienții trecuți de 40 de ani, eu fac tratament all face, adică injectez cantități mici de substanță pe zona mandibulei, pentru ameliorarea sagging-ului, pe gât pentru a netezi aspectul zonei cervicale şi pe nas pentru un aspect mai suplu şi mai tânăr al nasului.
Nu depășesc 150 de unități per tratament, pentru a evita simptomele flu-like.
Acest tratament, împreună cu substanțele de tip filler ( acidul hialuronic) vor întârzia momentul necesității unei operații de facelift.
Cu botox all face pot obține pentru pacienții mei:
• o mandibulă conturată
• ridicarea unghiului de gură, ameliorarea aspectul de tristețe
• o piele netedă şi fermă pe gât
• efect de ridicare şi contur al întregii fețe

Aşadar, dacă nu am fost clară, mie îmi place botox-ul! Sunt de părere că este una dintre invențiile geniale ale secolului trecut şi mă bucur de efectele acestui tratament atât eu cât şi pacienții mei.

Citeşte şi: Dr. Nico Ferariu: „Cred că bucuria este primul beneficiu pe care l-am observat la pacientele cu Mommy makeover” INTERVIU EXCLUSIV

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult
Recomandare video
Varză cu Cârnați Oltenești și omletă cu Șuncă Praga și Cotlet Haiducesc