3 zone vulnerabile ale feţei pe care uiţi să aplici protecţia solară

Tot mai multe persoane sunt conştiente de riscurile care apar odată cu expunerea la razele soarelui. Nu neglija zonele sensibile!
  • Publicat:
3 zone vulnerabile ale feţei pe care uiţi să aplici protecţia solară
FOTO: 123rf.com / 3 zone vulnerabile ale feţei pe care uiţi să aplici protecţia solară

Zilele de vară sunt tot mai aproape şi, inevitabil, vom ajunge să petrecem mult mai mult timp afară, în soare. Asta înseamnă că trebuie să ne protejăm foarte bine pielea de razele UV. Bineînţeles, protecţia solară nu este necesară doar pe perioada sezonului cald, ci şi pe timpul iernii pentru că şi atunci pielea poate fi afectată şi, chiar dacă noi nu vedem prezenţa razelor de soare, ele sunt acolo.

Să nu uităm că expunerea la soare este destul de periculoasă, iar cancerul de piele este una dintre cele mai comune forme de cancer. Academia Americană de Dermatologie raportează că în fiecare zi, în Statele Unite, sunt diagnosticate 9.500 de persoane cu cancer de piele.

În timp ce multe alte persoane folosesc protecţie solară pe timpul zilei şi alte metode de prevenţie, alţii uită de cele mai sensibile zone ale feţei precum buzele, urechile sau chiar zona ochilor care la rândul lor pot fi afectate.

O echipă de cercetători a studiat grupuri de 22 de bărbaţi şi 62 de femei care s-au expus razelor UV. A fost nevoie doar de două vizite: în timpul primei vizite participanţii la studiu au folosit protecţie solară pe faţă, în timp ce în cea de-a doua vizită au aplicat o cremă hidratantă cu SPF. Pentru a inspecta impactul razelor soarelui asupra pielii s-au folosit camere speciale, iar astfel s-a descoperit că mai mult de 16% dintre participanţi nu şi-au acoperit aceste zone sensibile ale feţei, comparativ cu doar 11% care nu au folosit corespunzător protecţia solară.

Aşadar, cele mai vulnerabile zone ale feţei, care pot duce la apariţia cancerului de piele non-melanom sunt buzele, urechile şi pleoapele. Protecţia solară trebuie aplicată în fiecare zi, de fiecare dată când ieşim afară din casă, iar produsele pe care le folosim trebuie să aibă SPF 30 sau mai mare. Chiar şi atunci când purtăm ochelari de soare sau când ne aflăm în maşină, razele UV pătrund prin geam sau lentilă şi afectează pielea.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”