3 ingrediente cosmetice pentru ten proaspăt indiferent de vârstă

 Ingredientele din cosmetice care vor funcționa cel mai bine depind în mare parte de tipul de piele pe care îl avem.
  • Publicat:
3 ingrediente cosmetice pentru ten proaspăt indiferent de vârstă
foto Shutterstock

Pielea are trei straturi – epiderma (stratul exterior), derma (stratul mijlociu) și subcutanat (stratul cel mai profund). Epiderma este stratul protector al pielii și în fiecare zi, este expus luminii ultraviolete, radicalilor liberi, murdăriei și poluanților, toate acestea putând contribui la semne de îmbătrânire prematură și iritații. Pentru a se menține pielea are nevoie de mai multe tipuri de substanțe nutritive, iar o parte a ritualului de îngrijire constă în identificarea ingredientelor care oferă cele mai multe beneficii. Am aflat mai multe de la specialiști în frumusețe.

 

La ce ajută acidul hialuronic?

Acidul hialuronic (HA), se găsește în mod natural în organism, în articulații, ochi și piele. Acidul hialuronic cunoscut și sub numele de hialuronat este unul dintre cele mai apreciale și folosite molecule. Datorită capacității sale uimitoare de a menține apa în țesuturi și de a stimula producția de colagen, luptă eficient împotriva cearcănelor și a ridurilor fine, iar pielea devine catifelată, fermă și netedă.

Acidul hialuronic poate absorbi până la 1.000 de ori greutatea sa în apă, ceea ce îl face un ingredient major atunci când vine vorba de combaterea pielii uscate. Acidul hialuronic este, de asemenea, cunoscut pentru proprietățile sale de hidratare și este un ingredient de baza folosit în umplerea facială și a buzelor. De asemenea, este folosit ca produs anti-îmbătrânire sau ca bază de machiaj și este sigur de utilizat împreună cu majoritatea celorlalte ingrediente.

Ceramide – la ce sunt de folos în îngrijirea pielii

Ceramidele sunt molecule de grăsime, cunoscute sub denumirea de lipide, care ajută pielea să își păstreze umiditatea. Acţioneaza ca magneţi pentru a menţine celulele pielii împreună, formând o barieră protectoare pe suprafaţa acesteia pentru a menţine umezeala. Ceramidele au de asemenea rolul de a proteja pielea de factorii de mediu, cum ar fi aerul uscat sau poluarea. Pielea noastră produce în mod natural ceramide, dar producția scade ca urmare a îmbătrânirii, a schimbărilor sezoniere sau a utilizării pe dese a săpunurilor dure sau exfoliantilor. Pielea uscată este un semn clar că nivelul de ceramide este mai scăzut decât ar trebui să fie. Nivelurile scăzute de ceramide sunt legate de afecțiuni ale pielii, precum eczema.

De ce să alegem și produse cu acid glicolic pentru ten

Unul dintre cei doi alfa-hidroxiacizi majori (AHA), acidul glicolic, un exfoliant chimic care este utilizat în mod regulat în produse cum ar fi peelinguri și toneruri exfoliante, demachiante și creme. Funcționează prin dizolvarea legăturilor dintre celulele pielii. În acest fel, atunci când ne ștergem pielea, îndepărtam acele celule moarte și obținem o piele mai fină și mai netedă. Acidul glicolic este util în special pentru reducerea semnelor de îmbătrânire, cum ar fi hiperpigmentarea, liniile fine și ridurile.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Cearcănele adânci: cauze și tratament
Cearcănele adânci: cauze și tratament
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân