Dr. Diana Ionescu

Dr. Diana Ionescu este Medic Stomatolog-Rezident parodontologie.
A absolvit Facultatea de Medicină Dentară în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, iar apoi a continuat cu rezidențiatul în cadrul Universității „Titu Maiorescu”, specializarea Parodontologie.

În timpul facultății, d-șoară Dr. Diana Ionescu a făcut practică în mai multe clinici private din București, iar în primul an de rezidențiat a început activitatea în Clinică Prof. Dr. Barbu.

Este extrem de pasionată de meseria pe care și-a ales-o și mai ales de parodontologie. Este o ramură în continuă dezvoltare care studiază structurile de susținere ale dinților, precum și bolile și afecțiunile de care acestea sunt afectate. Este esentială diagnosticarea precoce a bolii parodontale și tratarea ei. Un bun tratament parodontal poate prelungi durata de viață a dinților pe arcadă, remite inflamația gingivală, sângerările din timpul periajului dentar și influențează în mod vizibil starea de sănatate a pacientului și relațiile sociale ale acestuia.

Cel mai mult o motivează gândul că poate contribui la îmbunătățirea vieții pacienților săi.

"În prezent merg la mai multe cursuri de specializare, întrucât consider că un medic trebuie să se perfecționeze constant și să fie la curent cu cele mai noi tehnici și descoperiri din domeniul medical" Dr. Diana Ionescu

Dr. Diana Ionescu: laserul în parodontoză și alte afecțiuni stomatologice

Dr. Diana Ionescu: laserul în parodontoză și alte afecțiuni stomatologice

Dr. Diana Ionescu, medic stomatolog rezident în parodontologie, în cadrul Clinicii „Prof. dr. Barbu”, explică utilitatea laserului în parodontoză.