Dr. Călin Popa

Dr. Călin Popa este șef de secţie Chirurgie vasculară în cadrul Spitalului Monza, începând cu anul 2012. Anterior, a fost șef de secţie Chirurgie vasculară la Cardiac Center din cadrul Spitalului Monza, începând cu anul 2012.

Inainte a profesat în spitale precum Spitalul Clinic Fundeni din București (1987-1990), Spitalul Judeţean Cluj-Napoca (1990-1991), Institutul inimii „Niculae Stancioiu” din Cluj-Napoca (1991-2000) și Clinicco din Brașov (2000-2010). De asemenea, dr. Popa s-a format profesional în Franţa, la Hopital Luis Pradel din Lyon (1990-1993) și la Spitalul Universitar din Reims (2001-2002), și a urmat cursuri internaţionale de specialitate în Amsterdam, Cracovia și Paris.

Doctor în știinte medicale din anul 2004, Dr. Popa este, de asemenea, cadru didactic (din 1991) și Șef lucrări (din 2008) în cadrul Universităţii de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca.

Este membru al asociaţiilor profesionale de profil: membru al The New York Academy of Medicine, al Societăţii Române de Chirurgie Cardiovasculară, al Societăţii Române de Chirurgie Vasculară și al Societăţii Europeane de Chirurgie Cardio-toracică.

Educație

Texas Medical Center, Houston, Texas
Visiting medical formation -2017,2018
University Hospital of Saarland, Kirrbergerstr, Germania
Reconstruction of Aortic Vâlve and Root
Postgraduate course 2014

Medronic Insttitute , Amsterdam
Endovascular Aortic Aneurism Repair
Postgraduate course 2008, 2009
Facultatatea de Medicină și Farmacie Cluj
Doctor în medicină-2005
Unversitatea din Reims, Franța
FFI-2000,2001
Universitatea Claude Bernard, Lyon, Franța
Bursă ERAMUS-1999

Publicații

30 de articole de specialitate
45 de prezentări la congrese naționale și internațional
12 lucrări de diplomă în calitate de conducător științific
Doctorat de specialitate în chirurgie cardiovasculară
Cursuri de patologie chirurgicală cardiovasculară-Universitatea
de Medicină și Farmacie Cluj

Experiență

Spitalul Monza, București, August 2012 - prezent
Medic chirurg, Chirurgie cardiovasculară

Șef secție chirurgie vasculară
Clinicile ICCO-Brașov, 2009-2012

Medic chirurg, Chirurgie cardiovasculară
Institutul Inimii, Cluj, 2000-2012

Șef de lucrări UMF, Cluj
Institutul Inimii Cluj, 1995-2000

Asistent universitar - Institutul Inimii Cluj, 1990-1995
Medic specialist chirurgie cardiovbasculara - Institutul Inimii Cluj, 1995-2000

Medic resident chirurgie cardiovasculară
Hospices civiles de Lyon, Franța
Medic resident chirurgie cardiovasculară

 

By-pass-ul aorto-coronarian: cum se realizează și când e indicat

By-pass-ul aorto-coronarian: cum se realizează și când e indicat

By-pass-ul aorto-coronarian este presupune corectarea circulației sângelui la nivelul arterelor coronariene.