(P) Ce mâncau gladiatorii romani? Dieta surprinzătoare a luptătorilor din arenă și legătura neașteptată cu filosofia lui Marcus Aurelius

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

În filmele despre Roma antică, gladiatorii sunt prezentați drept adevărați munți de mușchi, care se antrenează fără încetare și consumă cantități impresionante de carne. Realitatea istorică este însă diferită. Cercetările efectuate asupra scheletelor unor gladiatori din secolele II–III d.Hr. arată că alimentația lor se baza în mare măsură pe cereale și leguminoase. Orzul, fasolea și alte alimente vegetale erau atât de importante încât luptătorii au ajuns să fie porecliți „mâncătorii de orz”. Dar ce legătură exista între disciplina acestor bărbați și filosofia lui Marcus Aurelius, împăratul roman care considera autocontrolul una dintre cele mai importante virtuți?

Gladiatorii erau porecliți „mâncătorii de orz”. De ce nu consumau atât de multă carne?

În aceeași lume romană trăia și Marcus Aurelius, împăratul care și-a consemnat reflecțiile despre disciplină, cumpătare și controlul propriilor impulsuri în „Meditații”, una dintre operele colecției „Cărți Fundamentale” de la Editura Litera. Descoperă cartea împăratului filosof și află de ce considera că adevărata forță a unui om nu se măsoară doar prin capacitățile sale fizice, ci și prin felul în care își conduce propria viață!

Gladiatorii romani nu urmau o dietă asemănătoare celei promovate astăzi de culturismul modern. Potrivit izvoarelor antice, alimentația lor includea cantități importante de orz și leguminoase, în special bob, o plantă înrudită cu fasolea. Pliniu cel Bătrân menționează porecla hordearii, adică „mâncătorii de orz”, atribuită gladiatorilor. Medicul Galen, care a lucrat cu luptători la Pergam, descrie și el importanța acestor alimente. Nu era vorba neapărat despre o alegere filosofică sau despre o formă de vegetarianism, ci despre un regim adaptat condițiilor de antrenament și alimentelor disponibile.

Recomandări

Care sunt cele mai bune tăvi de cozonac? Ce material să alegi pentru un aluat bine…

Apar noi detalii în cazul Valentinei, tânăra care a fost găsită moartă într-o valiză pe râul…

Orzul era o cereală răspândită în lumea mediteraneeană, relativ accesibilă și potrivită pentru prepararea terciurilor și a altor mâncăruri consistente. Leguminoasele completau alimentația prin aportul de proteine vegetale, fibre și energie. Această combinație putea susține necesarul caloric al unor oameni care depuneau efort fizic intens. Totuși, nu trebuie să presupunem că toți gladiatorii mâncau exclusiv orz și fasole. Dieta varia în funcție de regiune, de școala de gladiatori, de resurse și, probabil, de statutul individual al luptătorului.

Studiul care a analizat oasele gladiatorilor. Ce au descoperit cercetătorii?

Pasiunea pentru istoria Romei poate continua și dincolo de descoperirile arheologice. „Meditații”, de Marcus Aurelius, face parte din colecția „Cărți Fundamentale” a Editurii Litera, pe care o poți începe cu doar 49,99 lei pentru primele două volume, aproximativ 25 de lei pe carte. Ulterior, abonamentul costă 99,98 lei lunar pentru două volume, față de 139,98 lei cât ar costa acestea cumpărate separat. Descoperă oferta și începe să îți construiești propria bibliotecă!

În 2014, o echipă internațională de cercetători a publicat în revista științifică PLOS ONE un studiu despre alimentația gladiatorilor din orașul antic Efes, aflat pe teritoriul Turciei de astăzi. Cercetătorii au analizat rămășițele a 53 de persoane, dintre care 22 proveneau dintr-un cimitir de gladiatori datat în secolele II–III d.Hr. Prin examinarea izotopilor stabili de carbon, azot și sulf, precum și a unor elemente precum stronțiul și calciul, au încercat să reconstituie principalele componente ale dietei.

Rezultatele au arătat că atât gladiatorii, cât și ceilalți locuitori analizați consumau în mod obișnuit plante precum grâul și orzul. Valorile izotopilor de azot au sugerat că leguminoasele puteau reprezenta o componentă importantă a alimentației. Un detaliu esențial este că, din perspectiva principalelor semnături izotopice, dieta gladiatorilor nu era radical diferită de cea a celorlalți locuitori ai orașului.

Au existat însă și diferențe individuale. Unii gladiatori prezentau valori compatibile cu un consum mai mare de proteine animale, ceea ce sugerează că nu exista un meniu identic pentru toți.

Studiul nu demonstrează că gladiatorii erau vegetarieni și nici că evitau complet carnea. Arată, în schimb, că alimentele vegetale aveau un rol central în dieta acestora, în acord cu relatările antice.

Băutura misterioasă din cenușă. Un posibil supliment folosit de gladiatori

Dacă vrei să descoperi mai mult din lumea lui Marcus Aurelius și din operele care au influențat cultura europeană, abonează-te la colecția „Cărți Fundamentale” de la Editura Litera. Primele două volume costă 49,99 lei, iar ulterior poți primi câte două cărți lunar, la 99,98 lei. Poți întrerupe abonamentul oricând, fără să fii obligat să cumperi toate cele aproximativ 80 de volume ale colecției. Începe cu primele două cărți și decide ulterior dacă dorești să continui!

Cea mai surprinzătoare descoperire a studiului de la Efes nu a fost legată de orz sau de fasole, ci de compoziția minerală a oaselor. Cercetătorii au observat că gladiatorii aveau un raport dintre stronțiu și calciu semnificativ mai ridicat decât persoanele din grupul de comparație. Una dintre explicațiile propuse a fost consumul unei băuturi preparate cu cenușă vegetală, menționată și în izvoare antice, care ar fi putut furniza minerale suplimentare.

Ipoteza este interesantă deoarece sugerează că gladiatorii ar fi putut folosi o formă rudimentară de suplimentare minerală. Totuși, autorii studiului au subliniat că explicația nu este demonstrată definitiv. Diferențele observate în oase ar putea avea și alte cauze alimentare sau fiziologice. Nu știm nici rețeta exactă, nici cantitatea consumată și nici dacă băutura era folosită de toți gladiatorii.

Prin urmare, nu putem prezenta cenușa vegetală drept un supliment antic cu eficiență medicală demonstrată. Cercetarea oferă o ipoteză despre practicile alimentare ale unor luptători din Efes, nu o recomandare pentru alimentația sportivilor contemporani.

Gladiatorii aveau nevoie de grăsime corporală, nu doar de mușchi

Un aspect mai puțin cunoscut al pregătirii gladiatorilor este că obiectivul lor nu era neapărat obținerea unui corp cât mai definit, după standardele estetice actuale. În Antichitate, performanța în arenă depindea de rezistență, tehnică, coordonare și capacitatea de a suporta efortul și loviturile. Medicul Galen a criticat unele dintre alimentele oferite gladiatorilor, considerând că acestea favorizau formarea unui țesut corporal mai moale.

De aici provine și ipoteza că un strat mai consistent de grăsime subcutanată putea oferi o anumită protecție împotriva rănilor superficiale. Această explicație este însă o interpretare a practicilor antice, nu un rezultat demonstrat direct de studiul izotopic de la Efes. Nu avem măsurători precise ale procentului de grăsime corporală al gladiatorilor. De asemenea, nu știm dacă toate școlile urmăreau în mod deliberat dezvoltarea unui asemenea strat protector. Ceea ce putem afirma este că alimentația lor nu trebuie judecată exclusiv prin standardele nutriției sportive contemporane.

Un gladiator avea alte obiective, alte condiții de viață și alte riscuri decât un atlet modern.

Ce legătură aveau gladiatorii cu filosofia stoică?

La prima vedere, un gladiator și Marcus Aurelius par să reprezinte două lumi complet diferite. Unul își petrecea viața antrenându-se pentru confruntări fizice în arenă. Celălalt conducea Imperiul Roman și își scria reflecțiile despre rațiune, datorie și autocontrol. Totuși, există un punct de întâlnire: disciplina. Gladiatorii trebuiau să învețe să își controleze mișcările, să respecte instrucțiunile și să reacționeze sub presiune. Într-o confruntare în care o greșeală putea avea consecințe grave, pregătirea și stăpânirea reacțiilor erau importante.

Marcus Aurelius considera, la rândul său, că omul trebuie să își exerseze judecata și să nu se lase condus automat de frică, furie sau dorința de plăcere. Dar asemănarea trebuie înțeleasă corect. Nu avem dovezi că gladiatorii studiau stoicismul, citeau filosofi sau își organizau antrenamentele după principiile lui Marcus Aurelius.

Disciplina fizică și disciplina filosofică puteau produce comportamente asemănătoare, fără să aibă aceeași origine.

Ce credea Marcus Aurelius despre luptele din amfiteatru?

Relația dintre împăratul filosof și spectacolele din arenă este deosebit de interesantă. În cartea a VI-a, secțiunea 46 din „Meditații”, Marcus Aurelius descrie monotonia spectacolelor din amfiteatru. El observă că repetarea acelorași scene poate deveni obositoare și folosește această experiență pentru a reflecta asupra caracterului repetitiv al vieții. Pasajul sugerează că împăratul nu era impresionat în mod deosebit de asemenea divertismente. Aceste rânduri nu reprezintă însă o condamnare explicită a luptelor de gladiatori.

Nu putem afirma, doar pe baza acestui text, că Marcus Aurelius se opunea moral spectacolelor violente sau că ar fi dorit desființarea lor. În calitate de împărat roman, el făcea parte dintr-un sistem politic și social în care jocurile publice aveau un rol important. Spectacolele contribuiau la prestigiul conducătorilor și la relația dintre autorități și populația urbană.

Faptul că Marcus Aurelius aprecia autocontrolul și cumpătarea nu înseamnă că respingea automat toate instituțiile și obiceiurile societății în care trăia.

Erau gladiatorii mai stoici decât oamenii obișnuiți?

Stoicismul antic nu considera că simpla rezistență la durere reprezintă cea mai înaltă virtute. Pentru filosofi precum Epictet și Marcus Aurelius, esențiale erau judecata corectă, dreptatea, curajul și cumpătarea. Un om putea suporta durerea fără să fie filosof. La fel, putea fi puternic fizic, dar incapabil să își controleze furia sau dorințele.

Gladiatorii erau antrenați pentru a face față unor situații extreme, însă nu avem suficiente informații despre convingerile lor personale. Unii puteau manifesta curaj, solidaritate sau stăpânire de sine. Alții puteau reacționa din teamă, obligație sau dorința de supraviețuire. În plus, statutul social al gladiatorilor era foarte diferit de cel al împăratului.

Mulți proveneau din rândul persoanelor înrobite, al condamnaților sau al oamenilor care acceptaseră contractual să lupte. Disciplina lor era adesea impusă de condițiile în care trăiau, nu rezultatul unei alegeri filosofice libere. Tocmai de aceea, comparația cu Marcus Aurelius trebuie să rămână una conceptuală, nu o afirmație despre identitatea convingerilor lor.

Ce ar putea învăța sportivii de astăzi din alimentația și disciplina gladiatorilor?

Studiul de la Efes oferă o lecție importantă despre alimentația sportivilor din trecut: performanța fizică nu a fost întotdeauna asociată cu un consum foarte ridicat de carne. Cerealele și leguminoasele puteau furniza energie și proteine într-un regim adaptat condițiilor Antichității. Asta nu înseamnă că dieta gladiatorilor ar trebui copiată de sportivii moderni.

Necesarul nutrițional depinde de tipul efortului, de masa corporală, de sănătate și de obiectivele individuale. Mai mult, gladiatorii nu reprezentau un model de sănătate pe termen lung: activitatea lor presupunea traumatisme și riscuri severe. În privința disciplinei, paralela cu Marcus Aurelius este mai degrabă filosofică.

Antrenamentul fizic poate dezvolta perseverența și capacitatea de a urma un program, în timp ce exercițiile stoice urmăresc examinarea propriilor judecăți și reacții. Cele două forme de pregătire se pot completa, dar nu sunt identice.

Gladiatorii Romei își construiau rezistența prin antrenament și o alimentație în care orzul și leguminoasele ocupau un loc important. Marcus Aurelius încerca să își construiască rezistența interioară prin reflecție și disciplină morală. Nu știm dacă luptătorii din arenă îi împărtășeau filosofia, dar contrastul dintre cele două lumi spune ceva interesant despre Roma antică: într-o societate fascinată de forța fizică, unul dintre cei mai puternici oameni ai imperiului considera că adevărata provocare era să își stăpânească propriile reacții.

Foto: Envato