(P) Chefirul și flora intestinală: ce trebuie să știi

  • Publicat:
(P) Chefirul și flora intestinală: ce trebuie să știi

Chefirul este un produs lactat fermentat, cunoscut pentru gustul său ușor acidulat și pentru culturile de microorganisme implicate în procesul de fermentație. Relația dintre alimentele fermentate, microorganismele pe care le conțin și microbiota intestinală este un subiect studiat în cercetarea științifică.

Ce este flora intestinală și de ce contează

Flora intestinală (numită și microbiotă intestinală) este ansamblul de bacterii și alte microorganisme care trăiesc în intestin și contribuie la digestie, la absorbția nutrienților și la buna funcționare generală a organismului. Compoziția microbiotei intestinale poate fi influențată de numeroși factori, printre care alimentația, stilul de viață și anumite tratamente medicamentoase.

  • Ajută la digestia alimentelor și absorbția nutrienților
  • Interacționează cu sistemul imunitar
  • Poate fi influențată de alimentație, stil de viață și, uneori, de tratamente medicamentoase

Chefirul și probioticele: care este legătura?

Chefirul este un produs lactat fermentat, obținut cu ajutorul unor culturi de microorganisme. În prepararea tradițională se folosesc granule de chefir, care conțin bacterii și drojdii; în producția industrială se utilizeaza culturi selecționate – bacterii lactice si/sau drojdii. Microorganismele din cultura de pornire se multiplică în timpul fermentării și contribuie la formarea gustului și texturii specifice produsului.

Atunci când vorbim despre chefir și probiotice, este important să facem diferența între prezența culturilor vii și un efect probiotic demonstrat. În sens științific, probioticele sunt microorganisme vii care, consumate în cantități adecvate, aduc un beneficiu demonstrat pentru sănătate. Simpla prezență a bacteriilor sau a drojdiilor într-un aliment fermentat nu este suficientă pentru a le considera probiotice.

Relația dintre chefir și microbiota intestinală, cunoscută și ca floră intestinală, face obiectul cercetărilor. Rezultatele trebuie însă interpretate în funcție de produsul studiat, de microorganismele prezente și de condițiile de consum. Efectele observate pentru anumite produse sau culturi nu pot fi extinse automat la toate tipurile de chefir.

Chefir vs. alte lactate fermentate, din perspectiva florei intestinale

Toate produsele lactate fermentate conțin culturi lactice, însă nu toate au aceeași complexitate. Iată o comparație rapidă, din perspectiva aportului de culturi vii.

Produs Tip fermentație Complexitate culturi
Chefir Dublă: lactică și alcoolică Ridicată
Iaurt Lactică simplă Moderată
Sana / lapte bătut Lactică simplă Moderată

Chefirul poate fi consumat alături de alte produse lactate fermentate, precum iaurtul sau sana, contribuind la varietatea alimentelor din dieta zilnică.

Cum incluzi chefirul în alimentația zilnică

Chefirul poate fi integrat în alimentația zilnică în mai multe moduri. Pentru păstrarea produsului în condiții corespunzătoare, respectă indicațiile de depozitare de pe ambalaj.

  1. Consumă chefirul rece, direct din frigider, fără să îl încălzești
  2. Introdu-l treptat în alimentație, mai ales dacă nu ești obișnuit cu gustul acidulat
  3. Combină-l cu fructe, în smoothie-uri, pentru variație de gust

Un moment simplu pentru a face din chefir un obicei este micul dejun. Consumat fie simplu, fie alături de cereale sau fructe, chefirul poate deveni parte din rutina de dimineață a întregii familii.

Descoperă gama de chefir, disponibilă atât în variantă clasică, cât și ecologică, pentru a integra chefirul în rutina alimentară zilnică.

Întrebări frecvente despre chefir și flora intestinală

Chefirul și probioticele sunt același lucru?

Nu. Chefirul este un aliment fermentat, iar termenul «probiotic» se referă la microorganisme vii specifice pentru care a fost demonstrat un beneficiu pentru sănătate în cantități adecvate. Prezența culturilor vii într-un chefir nu înseamnă automat că produsul poate fi descris ca probiotic.

Chefirul poate fi consumat în cazul intoleranței la lactoză?

Procesul de fermentație reduce parțial conținutul de lactoză din chefir, ceea ce îl face, de multe ori, mai ușor tolerat decât laptele simplu, dar toleranța rămâne individuală.

Există riscuri în consumul zilnic de chefir?

Pentru majoritatea persoanelor sănătoase, consumul zilnic, în cantități moderate, nu ridică probleme; persoanele cu afecțiuni digestive specifice ar trebui să discute cu un medic înainte de a-l introduce constant.

Care este diferența dintre chefir și iaurt?

Ambele sunt produse lactate fermentate, dar sunt obținute cu ajutorul unor culturi și procese de fermentare care pot fi diferite. Compoziția exactă depinde de produs și de culturile utilizate.

Tags: