Mihaela Rădulescu și-a găsit refugiul după moartea lui Felix Baumgartner și a mamei sale. Ce face săptămânal pentru a-și alina durerea

Mihaela Rădulescu a dezvăluit cum încearcă să treacă peste pierderile suferite în 2025. Vedeta s-a întors la echitație, sport pe care îl consideră o adevărată terapie.
  • Publicat:
Mihaela Rădulescu și-a găsit refugiul după moartea lui Felix Baumgartner și a mamei sale. Ce face săptămânal pentru a-și alina durerea
Mihaela Rădulescu și-a găsit refugiul după moartea lui Felix Baumgartner și a mamei sale. Ce face săptămânal pentru a-și alina durerea

Anul 2025 a fost unul extrem de dificil pentru Mihaela Rădulescu. În iulie, și-a pierdut partenerul de viață, pe Felix Baumgartner, iar câteva luni mai târziu a trecut printr-o nouă pierdere, cea a mamei sale. La un an de la tragedie, aceasta a vorbit despre felul în care încearcă să gestioneze durerea și despre activitatea care a devenit pentru ea un adevărat refugiu.

Este vorba despre echitație, sport la care vedeta spune că s-a întors și pe care îl consideră una dintre cele mai bune forme de terapie pe care le cunoaște.

Mihaela Rădulescu s-a întors la echitație

Mihaela Rădulescu a povestit, într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, că a revenit la călărie și că merge săptămânal la cai. Pentru vedetă, această activitate înseamnă mai mult decât sport sau mișcare, devenind o modalitate de a procesa emoțiile după pierderile suferite.

„M-am întors la călărie nu doar pentru că a fost mereu în inima mea, ci pentru că este una dintre cele mai bune terapii pe care le cunosc. Cel mai bun antrenament, cea mai bună terapie, uneori o durere în plus, dar întotdeauna cu un zâmbet la final”, a scris Mihaela pe contul său de Instagram.

Aceasta spune că echitația îi oferă și un antrenament fizic, dar și un spațiu în care poate găsi, chiar și în mijlocul unei perioade dificile, momente de liniște.

„ Cel mai bun antrenament, cea mai bună terapie, uneori o durere în plus, dar întotdeauna cu un zâmbet la final”, a mai scris Mihaela.

„Doliul este ca marea”

Mihaela Rădulescu a vorbit deschis și despre modul în care a trăit doliul în ultimul an. În mesajul său, vedeta compară durerea pierderii cu marea, care poate trece de la liniște la furtună.

„Doliul este ca marea, cu valuri, culori diferite, furtuni, suprafețe agitate sau liniștite, calde sau reci”, a menționat vedeta.

În același timp, aceasta spune că, în mod surprinzător, a ajuns să fie recunoscătoare pentru ceea ce a învățat din această experiență.

Mesajul transmis celor care trec printr-o pierdere

Mihaela Rădulescu a transmis și un mesaj pentru persoanele care trec printr-o perioadă de doliu. În opinia sa, durerea nu dispare pur și simplu, ci este nevoie de timp pentru a învăța să trăiești alături de absența unei persoane dragi.

„Durerea nu dispare – înveți să trăiești cu ea și fără cei pe care i-ai pierdut”, a scris Mihaela Rădulescu.

Mesajul său se încheie într-o notă optimistă, încurajând ideea că viața continuă chiar și după cele mai dificile momente.

„Există totuși VIAȚĂ și există totuși IUBIRE”, a transmis Mihaela Rădulescu.

Mihaela Rădulescu și-a pierdut partenerul și mama în același an

Felix Baumgartner, partenerul Mihaelei Rădulescu, a murit pe 17 iulie 2025, în urma unui accident de parapantă produs în Italia. Câteva luni mai târziu, în decembrie, Mihaela Rădulescu și-a pierdut și mama.

Cele două pierderi, petrecute la doar câteva luni distanță, au făcut ca 2025 să fie unul dintre cei mai dificili ani din viața Mihaelei Rădulescu. În prezent, Mihaela încearcă să își reconstruiască rutina, iar echitația pare să ocupe un loc important în acest proces.

FOTO: Mihaela Rădulescu Schwartzenberg / Instagram.

Alice Moisescu - Web-Editor
Pasiunea mea pentru frumos a început în adolescență, printre revistele Vogue și pălăriile vintage ale bunicii. Astăzi, am transformat acea fascinație într-o misiune: aceea de a te ajuta să-ți găsești propriul stil și să trăiești frumos. Pentru a înțelege secretele din spatele hainelor, ...
citește mai mult