În cazul persoanelor diagnosticate cu cancer de piele, metoda de tratament este stabilită în funcție de tipul tumorii, localizare, dimensiune și profunzime, dar și de starea generală a pacientului. Pentru anumite tipuri de cancer de piele, în special carcinomul bazocelular și carcinomul spinocelular cutanat, comisia oncologică multidisciplinară poate indica brahiterapie cutanată. Aceasta este o formă avansată de radioterapie, în care sursa de radiații este plasată, prin intermediul unor aplicatori, foarte aproape de țesutul afectat. Astfel, o doză ridicată de radiație este administrată în zona tratată, cu respectarea marginii de siguranță și protejarea țesuturilor sănătoase din jur.
Deși brahiterapia cutanată poate fi eficientă în cazuri selectate, chirurgia rămâne tratamentul de primă intenție pentru majoritatea carcinoamelor bazocelulare și spinocelulare care pot fi operate. Există însă și situații în care intervenția chirurgicală nu poate fi realizată din cauza prezenței altor afecțiuni care ar implica riscuri mai mari, a preferinței pacientului de a urma operația sau când tumora se află într-o zonă sensibilă, precum pleoape, nas, ureche sau scalp. În acest ultim caz, o intervenție chirurgicală poate avea consecințe funcționale sau estetice importante. În astfel de situații, pacientul poate primi recomandare de brahiterapie cutanată ca tratament pentru cancer.
Există și cazuri în care brahiterapia cutanată poate fi indicată ca tratament suplimentar, după efectuarea intervenției chirurgicale. Acestea sunt situații în care s-a realizat excizia chirurgicală a tumorii, dar există un risc crescut de reapariție a bolii, precum margini de rezecție pozitive sau insuficiente, invazie perineurală sau recidivă, în funcție de tipul tumorii și de particularitățile cazului.
Pentru a putea accesa servicii medicale avansate și a beneficia de tratament personalizat, este recomandat ca pacienții care se confruntă cu leziuni cutanate suspecte să se adreseze unui centru specializat, care dispune de metode moderne de diagnostic și tratament pentru cancerul de piele.
Planificarea tratamentului prin brahiterapie cutanată este stabilită în cadrul comisiei oncologice multidisciplinare și începe prin examen clinic, analiza rezultatului histopatologic și delimitarea zonei care trebuie tratată. În funcție de caz, pot fi necesare și investigații imagistice. De asemenea, sunt stabilite volumul țintă, doza și schema de tratament.
Pentru efectuarea ședințelor de brahiterapie este folosit un aplicator special. Acesta este poziționat pe zona tratată, iar prin intermediul lui sursa radioactivă de iridiu este ghidată temporar conform planului de tratament, astfel încât radiația să fie livrată cu precizie ridicată în zona țintă. Scopul este de a distruge celulele canceroase și de a proteja cât mai mult țesuturile sănătoase din jur. În timpul ședințelor de brahiterapie, pacientul beneficiază de monitorizare permanentă. Administrarea radiației nu este percepută, aplicatorul de suprafață fiind, de obicei, neinvaziv.
La Centrul Oncologic SANADOR, pacienții cu cancer de piele beneficiază de evaluare dermatologică completă, realizată prin consult de specialitate și investigații recomandate pentru fiecare caz în parte. Atunci când există indicație de brahiterapie cutanată, tratamentul este efectuat cu sistemul avansat Varian GammaMed Plus iX de către specialiști cu vastă experiență. Procedurile sunt realizate gratuit, prin Programul Național de Oncologie.