Arnica este una dintre plantele tradiționale cel mai des asociate cu tratarea vânătăilor, loviturilor și durerilor musculare. Folosită în principal sub formă de geluri, creme sau unguente, planta poate avea însă și alte întrebuințări. Specialiștii atrag atenția că arnica trebuie utilizată cu precauție, mai ales pentru că administrarea internă poate fi toxică.
Cunoscută încă din Antichitate, arnica (Arnica montana) este o plantă erbacee întâlnită în special în regiunile montane din Europa și în anumite zone din America de Nord. Florile sale galben-portocalii sunt cele mai apreciate pentru utilizările tradiționale.
Preparatele pentru uz extern pe bază de arnică sunt folosite de mult timp în cazul unor traumatisme ușoare. Planta conține compuși cărora le sunt atribuite proprietăți antiinflamatoare și analgezice, ceea ce explică popularitatea sa în produsele destinate masajului și îngrijirii pielii. Una dintre cele mai cunoscute utilizări ale arnicăi este aplicarea locală după traumatisme minore.
Gelurile, cremele sau unguentele cu extract de arnică sunt folosite pentru ameliorarea disconfortului asociat cu vânătăile, contuziile, umflăturile și durerile locale. Sunt întâlnite și în produsele destinate recuperării după efort fizic.
Aplicarea trebuie făcută numai pe pielea intactă, conform instrucțiunilor produsului. Arnica nu trebuie pusă pe răni deschise sau pe zone în care pielea este lezată.
Datorită proprietăților antiinflamatoare atribuite extractelor de arnică, produsele pentru uz extern sunt utilizate și pentru dureri musculare și articulare, inclusiv după activitate fizică intensă.
Unele persoane folosesc cremele sau gelurile cu arnică pentru disconfortul asociat cu suprasolicitarea, durerile de spate sau recuperarea după activități sportive. În cazul durerilor persistente, intense sau însoțite de umflături importante, un remediu pe bază de plante nu ar trebui să înlocuiască evaluarea medicală.
În utilizarea tradițională, arnica este întâlnită și în produse destinate îngrijirii pielii după traumatisme minore sau în cazul anumitor iritații.
Preparatele topice sunt folosite inclusiv după înțepături de insecte și pentru calmarea locală a pielii. Totuși, orice produs trebuie aplicat conform prospectului, iar folosirea pe răni deschise trebuie evitată. Persoanele cu piele sensibilă ar trebui să fie atente la apariția unor reacții precum roșeață, mâncărime, usturime sau erupții cutanate.
Extractele și uleiurile care conțin arnică apar și în unele produse cosmetice destinate scalpului și părului. Acestea sunt promovate pentru îngrijirea scalpului și menținerea unui aspect sănătos al părului.
Este important însă să faci diferența între utilizările tradiționale și beneficiile demonstrate prin studii clinice. Arnica nu trebuie privită ca un tratament garantat pentru căderea părului sau alte afecțiuni ale scalpului.
Cel mai frecvent, arnica este întâlnită în produse destinate uzului extern, precum:
Concentrația și modul de utilizare diferă de la un produs la altul, motiv pentru care nu este recomandată prepararea unor soluții improvizate fără cunoștințe despre dozaj și siguranță.
Unul dintre cele mai importante lucruri de reținut este că arnica nu trebuie consumată sau administrată intern fără recomandarea unui medic. Planta poate fi toxică atunci când este ingerată în cantități nepotrivite și poate provoca reacții serioase.
Pot apărea simptome precum greață, vărsături, amețeli, tulburări cardiace sau dificultăți de respirație. Din acest motiv, ceaiurile sau tincturile de arnică destinate consumului intern nu trebuie folosite din proprie inițiativă. De asemenea, persoanele însărcinate, cele care alăptează, copiii și pacienții cu anumite afecțiuni sau care urmează tratamente medicamentoase ar trebui să ceară sfatul medicului înainte de utilizarea preparatelor cu arnică.
Sursă foto – GreensandBlues / Envato