Peștele care poate ascunde un pericol în farfurie. Ce specii au cel mai mult mercur?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Peștele este recomandat frecvent într-o alimentație echilibrată datorită conținutului de proteine, acizi grași Omega-3, vitamina D, vitamina B12, iod și alți nutrienți importanți. Totuși, nu toate speciile sunt la fel atunci când vine vorba despre expunerea la mercur.

Mercurul, în special forma sa organică numită metilmercur, se poate acumula în pește și poate ajunge ulterior în organismul uman prin consum. Riscul depinde de specie, cantitatea consumată și frecvența cu care este consumat peștele.

Pentru majoritatea adulților sănătoși, consumul de pește nu reprezintă în sine un motiv de îngrijorare. Problema apare în special în cazul consumului frecvent de specii cu concentrații mari de mercur. O atenție suplimentară este necesară în timpul sarcinii, alăptării și în cazul copiilor, deoarece sistemul nervos aflat în dezvoltare este mai vulnerabil.

Recomandări

Speciile de pește care ar trebui evitate total. Au un conținut ridicat de mercur! Lista completă

Atenție la peștele pe care îl consumați! Specii cu risc ridicat de mercur

De ce se acumulează mercurul în anumite tipuri de pește

Mercurul ajunge în mediul acvatic atât prin procese naturale, cât și prin activități umane. În apă, acesta poate fi transformat în metilmercur, care intră în lanțul trofic.

Peștii mici absorb cantități reduse, însă peștii prădători consumă numeroase alte viețuitoare marine. Astfel, pe măsură ce trece timpul, mercurul se poate concentra în organismul lor.

De aceea, peștii mari, prădători și cu viață lungă tind să aibă cele mai mari concentrații de metilmercur. FDA explică faptul că peștii care trăiesc mai mult au mai mult timp la dispoziție pentru acumularea acestui contaminant.

Ce efecte poate avea mercurul asupra organismului

Expunerea excesivă și repetată la metilmercur poate afecta sistemul nervos. Pot apărea probleme neurologice, inclusiv tulburări de sensibilitate, coordonare, vedere, auz sau memorie în cazul expunerilor suficient de mari.

O preocupare importantă este expunerea în perioada sarcinii. Un studiu de tip systematic review, publicat în Journal of Toxicology and Environmental Health, a analizat 48 de publicații privind expunerea prenatală la metilmercur și dezvoltarea neurologică a copiilor. Autorii au evidențiat riscul potențial al expunerii crescute, în special în perioada dezvoltării fetale.

În același timp, dovezile nu susțin ideea că femeile însărcinate ar trebui să elimine complet peștele din alimentație. O altă analiză sistematică, publicată în Nutrients, a concluzionat că beneficiile unui consum moderat de pește în timpul sarcinii pot depăși riscurile potențiale, cu condiția să fie alese specii cu un conținut redus de mercur.

Peștii care pot avea cele mai mari cantități de mercur

Potrivit recomandărilor actuale ale U.S. Food and Drug Administration (FDA), printre speciile încadrate la categoria „Choice to Avoid”, adică pești cu cele mai ridicate niveluri de mercur, se află:

• rechinul;
• peștele-spadă;
• macroul regal;
• marlinul;
• orange roughy;
• tonul bigeye;
• tilefish din Golful Mexic.

Aceste specii sunt, în general, pești mari și prădători, ceea ce explică nivelurile mai ridicate de metilmercur acumulate de-a lungul vieții.

Un aspect important este că nu orice tip de ton are același nivel de mercur. Tonul bigeye este inclus de FDA în categoria speciilor de evitat, în timp ce alte tipuri de ton pot fi consumate în cantități diferite, în funcție de categoria în care sunt încadrate.

Ce pește putem alege dacă vrem să reducem expunerea la mercur

Există numeroase variante cu niveluri mai reduse de mercur, astfel încât peștele nu trebuie eliminat din alimentație.

Printre opțiunile considerate mai bune se numără:

• somonul;
• sardinele;
• heringul;
• anșoa;
• codul;
• eglefinul;
• pollockul de Alaska;
• păstrăvul;
• tilapia;
• somnul;
• tonul conservat „light”.

Aceste alegeri permit păstrarea beneficiilor nutriționale ale peștelui, reducând în același timp expunerea la metilmercur. FDA recomandă alegerea unei varietăți de specii din categoriile cu niveluri mai scăzute de mercur.

Cât pește este recomandat să consumăm

Recomandările nu sunt identice pentru toate persoanele. Contează atât specia aleasă, cât și categoria din care face parte consumatorul.

Pentru adulții sănătoși, consumul regulat de pește este încurajat. Pentru femeile însărcinate sau care alăptează și pentru copii, alegerea speciilor și cantitatea consumată trebuie însă să țină cont mai atent de nivelul de mercur. FDA și EPA au elaborat un ghid special pentru aceste categorii vulnerabile.

La nivel european, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) menține în prezent o doză săptămânală tolerabilă pentru metilmercur de 1,3 micrograme/kg greutate corporală. EFSA subliniază că recomandările naționale urmăresc găsirea unui echilibru între beneficiile consumului de pește și limitarea expunerii la metilmercur.

De ce este important să alternăm speciile de pește

Un obicei simplu poate contribui la reducerea expunerii: varietatea.

În loc să consumăm săptămână de săptămână aceeași specie, putem alterna somonul cu sardine, păstrăv, cod, hering sau alte variante cu nivel redus de mercur.

Astfel, peștele rămâne o sursă importantă de proteine și Omega-3, fără ca dieta să depindă în mod repetat de o specie cu un nivel mai ridicat de contaminanți.

„Peștele este unul dintre alimentele cu cea mai mare densitate nutritivă, oferind proteine de calitate superioară și acizi grași Omega-3 benefici pentru sănătatea inimii”, explică dieteticianul Julia Zumpano, de la Cleveland Clinic. Recomandarea sa este ca oamenii să continue să consume pește, dar să evite speciile care pot avea cantități mai mari de mercur.

Pe scurt

Peștele nu trebuie eliminat din alimentație din cauza mercurului. Specia, frecvența și cantitatea consumată contează cel mai mult. Pentru majoritatea oamenilor, alegerea peștilor cu nivel redus de mercur și alternarea speciilor reprezintă o modalitate simplă de a beneficia de nutrienții din pește, limitând în același timp expunerea la metilmercur.

FOTO: Shutterstock, SURSE: PubMed, U.S. Food and Drug Administration