Gogoșile de post, fragede și ușor de pregătit acasă, pot fi gustarea dulce perfectă pentru cei care țin post în această perioadă. Preparatul este simplu, nu necesită tehnici complicate și poate fi realizat cu ingrediente pe care majoritatea oamenilor le au deja în bucătărie.
Rețeta pentru aceste gogoși pufoase făcute cu lingura a fost prezentată pe canalul de Facebook „În bucătărie cu Jenny”, unde gospodina explică în detaliu fiecare pas al preparării.
Gospodina Jenny prezintă rețeta pas cu pas, astfel încât preparatul să iasă perfect chiar și pentru cei care nu au multă experiență în bucătărie.
„Avem nevoie de o cană și jumătate de făină sau 300 de grame. Eu am măsurat-o cu o cană din aceasta mare de ceai, însă dacă doriți, o puteți și cântări. Cernem făina într-un bol mai mare. Peste ea adăugăm un vârf de linguriță de sare, de asemenea o linguriță de drojdie uscată, sunt 4 grame. Amestecăm puțin pentru a omogeniza făina cu drojdia și sarea, după care vom face o gropiță într-o parte a bolului, pentru că aici vom adăuga restul ingredientelor.
Avem nevoie de un pahar plin de apă sau 200 de mililitri, care trebuie să fie călduță. Eu nu am adăugat toată apa deodată, pentru că, depinzând acum de umiditatea făinii, poate va fi nevoie de mai multă sau mai puțină. Adăugăm și o linguriță de esență de vanilie, de asemenea și puțină coajă rasă de lămâie. Eu am folosit o lămâie organică, după cum vedeți, are foarte multe pete pe ea, datorită faptului că nu este tratată. Dacă veți folosi o lămâie din aceea din comerț, să știți că cu siguranță este tratată, așa că trebuie să o puneți un sfert de oră în apă cu bicarbonat de sodiu pentru a se elimina toate pesticidele”, se arată în postarea publicată pe Facebook.
Unul dintre ingredientele care face diferența în această rețetă este o linguriță de oțet, care ajută aluatul să devină mai fraged. În compoziție se mai adaugă ulei și miere sau zahăr, în funcție de preferințe.
„Punem și o linguriță de oțet pentru ca gogoșile să iasă fragede și, de asemenea, 3 linguri de ulei. Și ca să le îndulcesc, eu am folosit două linguri pline de miere, adică în jur de 50 de grame, însă dacă nu doriți să folosiți mierea, puteți pune aproximativ 50-60 de grame de zahăr sau 3 linguri foarte pline. Amestecăm puțin pentru ca mierea să se topească. Faceți același lucru și dacă veți folosi zahăr, trebuie amestecat puțin pentru ca acesta să se dizolve.
Apoi, cu o furculiță, amestecăm ușor pentru a încorpora treptat făina și vom fi atenți dacă va mai fi nevoie de lichid. Bineînțeles că eu la această compoziție am adăugat și restul de apă călduță din pahar și, pe deasupra, am mai adăugat încă 3 linguri pentru că, după compoziție, a ieșit un pic cam groasă. Faceți și voi același lucru, pentru că acum, depinzând de tipul de făină folosit, v-am spus, poate va mai fi nevoie de încă puțină apă.”
După ce compoziția este bine omogenizată, aluatul trebuie lăsat la dospit.
„La final, amestecăm foarte bine cu furculița pentru a ne asigura că s-a încorporat toată făina și aceasta este consistența pe care trebuie să o aibă aluatul. Acoperim bolul cu folie alimentară și cu un prosop curat de bucătărie și îl lăsăm la dospit 30 de minute. După 30 de minute, aluatul l-a dospit suficient, după cum vedeți, aproape că și-a dublat volumul. Acum nu ne rămâne decât să începem să prăjim gogoșile”, a explicat Jenny.
După ce aluatul a crescut, gogoșile se prăjesc în ulei încins, se scot pe șervețele pentru a elimina surplusul de ulei și se pudrează cu zahăr înainte de servire.
Video integral, AICI:
FOTO: Shutterstock.