Tulburările glandei tiroide pot trece neobservate multă vreme, mai ales pentru femei, în care apar de aproximativ cinci ori mai frecvent decât în cazul bărbaților. Simptomele timpurii pot fi ușor confundate cu efectele stresului, oboselii sau schimbărilor de vârstă, dar există semne clare — aparent banale — care merită atenția ta. Identificarea lor la timp poate preveni complicații serioase.
Glanda tiroidă este o structură mică, în formă de fluture, situată la baza gâtului. Ea produce hormoni care reglează metabolismul, adică modul în care corpul transformă energia din hrană în funcții vitale. Dacă tiroida produce prea puțini hormoni (hipotiroidism) sau prea mulți (hipertiroidism), apar dezechilibre care afectează întreg organismul.
Unul dintre cele mai clare semne că tiroida funcționează prea lent este senzatia constantă de frig, chiar și atunci când ești într-o încăpere încălzită sau bine îmbrăcat(ă). Acest simptom apare pentru că metabolismul încetinit generează mai puțină căldură în corp.
Alte manifestări frecvente ale hipotiroidismului includ:
În situația în care tiroida produce prea mulți hormoni, organismul intră într-o stare de „supraturare”. Semnul distinctiv în acest caz este ritmul cardiac crescut sau neregulat — palpitatii, senzația de inimă care bate prea tare sau accelerat.
Medicii atrag atenția că o frecvență cardiacă ridicată nu trebuie ignorată, deoarece poate duce la tulburări cardiovasculare dacă hipertiroidismul nu este depistat din timp.
Tiroida controlează procese esențiale: metabolismul, energia celulară, temperatura corpului și sănătatea cardiovasculară. Un dezechilibru netratat poate afecta starea generală de sănătate, în special inima și sistemul nervos. Recunoașterea timpurie a simptomelor te poate ajuta să obții tratamentul potrivit și să îți menții calitatea vieții.
FOTO: Shutterstock.