Refluxul acidului gastric sau refluxul gastroesofagian se manifestă atunci când conținutul acid al stomacului urcă în esofag și, uneori, ajunge până în cavitatea orală. Dincolo de arsurile la stomac, gustul acru sau regurgitații, refluxul poate lăsa urme la nivelul danturii, uneori chiar înainte ca simptomele digestive să fie evidente. Aceasta pentru că lichidul/sucul gastric, a cărui componentă principală este acidul clorhidric este extrem de agresiv pentru smalțul dinților, iar expunerea repetată duce la demineralizare și, în timp, la eroziune dentară (pierdere ireversibilă de țesut dentar).
Pe de o parte, știm că smalțul dentar este foarte rezistent la abraziune și factori externi, pe de alta, aflăm că este vulnerabil la acizi. În mod normal, saliva protejează cavitatea bucală și, implicit smalțul dentar prin neutralizarea acizilor și prin facilitarea procesului de re-mineralizare. Când refluxul gastroesofagian este frecvent (mai ales noaptea), sucul gastric acid ajunge în gură, ceea ce contribuie la scăderea pH-ului din mediul respectiv. Dacă episoadele se repetă, smalțul dentar se subțiază progresiv și se instalează eroziunea.
Eroziunea smalțului dentar este efectul acțiunii chimice a acizilor din sucul gastric. Tot o eroziune chimică este și caria dentară, dar aceasta implică bacterii și zaharuri. În cazul eroziunii pricinuite de refluxul gastroesofagian, zonele afectate au adesea o distribuție sugestivă. Din cauza faptului că sucul gastric provine dinspre esofag (gât) și se revarsă în cavitatea orală din interior spre exterior, fața internă a incisivilor superiori este cea mai afectată, marginile acestora devin translucide, astfel încât dinții par mai scurți, iar suprafețele molarilor se rotunjesc și pe ele apar cratere fine. În stadii avansate, dentina (stratul de sub smalț), care este mai moale și mai sensibilă, poate fi expusă și astfel să se accelereze uzura și disconfortul.
În cazul în care refluxul nu este atât de evident la nivel digestiv în timpul zilei, dar se manifestă cu preponderență noaptea, la nivelul cavității orale poate prezenta următoarele manifestări: sensibilitate dentară la rece, cald sau dulce, mai ales dimineața; îngălbenire a dinților (cauzată de subțierea smalțului dentar și expunerea dentinei); aspect tocit al dinților, suprafețe cu micro-fisuri; gust acru, respirație neplăcută, senzație de arsură în gât; iritații ale mucoaselor orale, inflamație gingivale. Toate acestea se constituie în factori agravanți pentru apariția cariilor dentare.
Un factor agravant, atunci când există reflux gastroesofagian, îl reprezintă bruxismul (scrâșnirea dinților). De obicei, bruxismul se manifestă cu frecvență crescută în timpul somnului (noaptea). În acest caz, smalțul dentar afectat de sucul gastric se va deteriora mult mai rapid. Pe lângă pierderea de înălțime dentară, vor apărea durerile musculare la nivelul feței și gâtului, probleme ale articulației temporo-mandibulare și modificări ale ocluziei dentare (mușcătura).
Trebuie spus și faptul că există și alte cauze ale eroziunii dentare, care pot avea manifestări similare. Aceste cauze sunt: dieta alimentară acidă (bazată preponderent pe: citrice, băuturi carbogazoase/energizante, vin, oțet, apă cu lămâie); vărsăturile repetate (inclusiv în tulburări de alimentație); sindromul de gură uscată (xerostomie, cauzat de: medicație, stres, respirație orală, anumite afecțiuni) etc. Stabilirea unui diagnostic corect se face de către medicul specialist, după examinarea atentă a pacientului, în cadrul cabinetului medical de specialitate.
Cum putem preveni eroziunea dentară cauzată de refluxul gastroesofagian? În primul rând, pacienții afectați pot lua următoarele măsuri:
Îngrijirea de specialitate, efectuată de către medic, poate cuprinde următorii pași:
În cazul diagnosticării bolii de reflux gastroesofagian, este foarte important controlul acestuia, fără de care orice tratament dentar de specialitate rămâne vulnerabil (acidul din sucul gastric continuă să atace smalțul). În plus, refluxul cronic poate afecta calitatea somnului și se poate asocia cu tuse, răgușeală, iritații în gât. De aceea, colaborarea cu medicul de familie/gastroenterolog pentru diagnostic și management este o parte importantă a protecției dentare.
Un consult de specialitate este indicat dacă apar: sensibilitate care persistă sau se agravează; dinți care par mai scurți, mai plați sau mai translucizi; „îngălbenire” progresivă fără altă explicație; gust acru frecvent/halitoză, semne vizibile de eroziune; uzură asociată cu dureri musculare sau suspiciune de bruxism.
Refluxul acidului gastric poate produce eroziune dentară, sensibilitate, modificări de formă și culoare și, în timp, afectarea mușcăturii și a funcției masticatorii. Pentru că smalțul pierdut nu se regenerează, detectarea precoce devine foarte importantă. Totodată, trebuie luate măsuri corecte de igienă după episoadele acide, remineralizare și protecție, plus controlul medical al refluxului. Astfel, deteriorarea poate fi încetinită semnificativ și pot fi prevenite complicațiile pe termen lung.
Foto: shutterstock