Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat joi seară, 11 decembrie 2025, confirmarea unui caz de lepră în România, alături de alte trei suspiciuni aflate în prezent în analiză clinică și de laborator. Situația este cu atât mai remarcabilă cu cât ultimul caz confirmat de lepră în țara noastră datează din anul 1981, boala fiind extrem de rar raportată pe teritoriul României.
Potrivit ministrului, toate cele patru persoane investigate sunt femei de origine asiatică, angajate în calitate de maseuze la un salon SPA din Cluj-Napoca. Cazul confirmat și cele trei suspecte fac parte din același colectiv de lucru, ceea ce a determinat autoritățile sanitare să inițieze rapid procedurile necesare de monitorizare, diagnosticare și limitare a riscurilor epidemiologice.
Rogobete a precizat că investigațiile sunt în desfășurare și că specialiștii urmăresc cu atenție evoluția situației pentru a se asigura că nu există risc de transmitere în comunitate, subliniind totodată că lepra, deși gravă, este o boală tratatabilă cu antibiotice moderne atunci când este depistată la timp.
„Ministerul Sănătăţii informează că astăzi a fost confirmat un caz de lepră (boala Hansen), iar alte trei cazuri sunt în curs de evaluare clinică şi microbiologică, în baza leziunilor cutanate şi a criteriilor epidemiologice”, a precizat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete.
Ministrul Sănătății a precizat că două dintre paciente, care s-au prezentat inițial la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj în data de 26 noiembrie 2025, au 21 și 25 de ani și sunt originare din Indonezia. La internare, acestea au fost supuse unui set extins de investigații pentru identificarea cauzei leziunilor cutanate și a simptomelor raportate.
Biopsie de țesut cutanat: Analiza microscopică a evidențiat prezența bacililor acido-alcoolo rezistenți (BAAR), cu un rezultat de 3 BAAR/100 de câmpuri la una dintre paciente, un indicator sugestiv pentru infecția cu Mycobacterium leprae.
Test genetic GeneXpert MTB/Rif ULTRA: Rezultatul a indicat că Mycobacterium tuberculosis nu este detectat, ceea ce permite excluderea tuberculozei, una dintre principalele infecții cu simptomatologie similară.
Examene histopatologice și frotiuri Ziehl-Neelsen: Aceste probe sunt încă în curs de procesare, însă concluziile preliminare se orientează clar către o infecție cu Mycobacterium leprae, agentul etiologic al leprei.
Ministrul Rogobete a declarat că, pe baza datelor microbiologice disponibile până în acest moment, unul dintre cazuri a fost confirmat oficial astăzi, în timp ce alte trei cazuri rămân sub monitorizare clinică și epidemiologică, până la finalizarea tuturor analizelor.
„Ministerul Sănătăţii prin DSP a dispus suspendarea activităţii salonului până la finalizarea anchetei epidemiologice. A fost început tratamentul specific OMS pentru leprǎ. După iniţierea tratamentului, riscul de transmitere scade până la dispariţie, conform protocoalelor internaţionale”, a mai anunţat ministrul Sănătăţii.
Lepra, cunoscută și sub numele de boala Hansen, este o infecție cronică produsă de bacteria Mycobacterium leprae. Boala evoluează lent, iar simptomele pot apărea chiar și după câțiva ani de la expunere. În prezent, lepra este tratabilă, iar depistarea timpurie previne complicațiile și limitează răspândirea.
Lepra afectează cu precădere pielea, nervii periferici, mucoasele și uneori ochii. Manifestările pot varia în funcție de forma bolii și de răspunsul imun al persoanei infectate.
Pete palide, roșiatice sau maronii, care nu dispar și se măresc în timp.
Zone cu sensibilitate redusă sau absentă la durere, atingere sau temperatură – un simptom foarte sugestiv.
Noduli sau umflături sub piele, uneori multiple.
Îngroșarea pielii în anumite zone.
Uscăciune și pierderea transpirației locale, din cauza afectării nervilor.
Furnicături, amorțeli, înțepături în brațe, picioare, mâini sau degete.
Slăbiciune musculară, în special la nivelul mâinilor și picioarelor.
Deformări progresive, dacă boala nu este tratată, deoarece nervii nu mai comandă corect mușchii.
Umflarea feței sau îngroșarea pielii faciale în cazurile avansate.
Inflamații la nivelul ochilor, care pot duce la sensibilitate la lumină sau, rar, la pierderea vederii.
Probleme cu sprâncenele sau genele, inclusiv căderea acestora în forme severe netratate.
Mâini sau picioare reci, din cauza afectării nervilor și a circulației locale.
Ulcerații la nivelul tălpilor sau palmelor, pentru că persoana nu mai simte rănile.
În ciuda percepțiilor populare, lepra nu este o boală foarte contagioasă. Transmiterea are loc în condiții specifice și de obicei necesită un contact prelungit.
Boala se răspândește prin picături respiratorii eliminate de o persoană infectată netratată – de exemplu prin tuse, strănut sau conversație la distanță foarte mică, timp îndelungat.
Transmiterea este mai probabilă atunci când există:
Contact apropiat și repetat cu o persoană netratată.
Expunere îndelungată (luni sau ani).
Condiții de viață comune (locuință împărțită, activitate în spații închise).
Nu se ia prin strângeri de mână ocazionale.
Nu se transmite prin atingeri de scurtă durată.
Nu se ia prin obiecte, apă, mâncare sau contact sexual.
O persoană aflată sub tratament devine rapid necontagioasă.
Da. Tratamentul modern este eficient, disponibil gratuit în multe țări, și previne atât complicațiile, cât și contagiozitatea. Cu terapie corectă, majoritatea pacienților își reiau viața normală.
foto: shutterstock