Codul Civil român, în vigoare din 2009, stabilește clar obligațiile de întreținere între membrii familiei, vizând atât relațiile dintre soți, cât și între părinți și copii, rude în linie dreaptă, frați și surori, dar și alte persoane aflate într-o relație specială prevăzută de lege. Prin aceste dispoziții, legislația transpune principiul solidarității familiale și sprijinului pentru persoanele vârstnice sau aflate în dificultate.
Potrivit Codului Civil, copiii sunt obligați să își întrețină părinții dacă aceștia nu pot munci sau nu se pot întreține din resurse proprii. Obligația presupune asigurarea mijloacelor de subzistență, a cheltuielilor medicale, a locuinței, a îmbrăcămintei și a altor nevoi esențiale.
Această obligație nu se aplică automat: părintele trebuie să se afle în stare de nevoie, definită de lege prin incapacitatea de a obține venituri proprii sau alte resurse pentru trai.
Pentru a beneficia de sprijin, părintele trebuie să dovedească că se află în nevoie și că nu poate acoperi singur cheltuielile de bază. Întreținerea acordată de copii trebuie să fie proporțională cu nevoile reale ale părinților și cu posibilitățile financiare ale copiilor, evitând astfel un dezechilibru între drepturi și obligații.
În cazul în care copilul refuză să acorde sprijinul necesar, părintele poate depune o cerere de chemare în judecată pentru obligarea la plata întreținerii. Atunci când sunt îndeplinite condițiile legale, instanța poate dispune ca întreținerea să fie acordată, acoperind strict nevoile esențiale ale părinților.
Codul Civil menționează că întreținerea vizează:
hrană și locuință;
îmbrăcăminte și alte bunuri de primă necesitate;
alte nevoi esențiale care asigură traiul zilnic.
Prin aceste reglementări, legea urmărește protejarea părinților vulnerabili, păstrând în același timp echilibrul între drepturile lor și posibilitățile financiare ale copiilor.
Sursă foto – YuriArcursPeopleimages / Envato