Epilarea definitivă cu laser: adevăruri, mituri și tot ce trebuie să știi înainte de prima ședință

  • Publicat:
Epilarea definitivă cu laser: adevăruri, mituri și tot ce trebuie să știi înainte de prima ședință
Epilarea definitivă cu laser: adevăruri, mituri și tot ce trebuie să știi înainte de prima ședință

Epilarea definitivă cu laser rămâne una dintre cele mai căutate proceduri estetice, însă în jurul acesteia circulă numeroase mituri și întrebări legate de eficiență, siguranță și rezultate.

Pentru a clarifica aceste aspecte, am discutat cu Diana Vasilache, owner DermEpil, salon specializat în epilare laser, care ne explică ce este adevărat și ce nu, cum trebuie pregătită pielea înainte și după ședințe și la ce rezultate se pot aștepta clienții.

Epilare definitivă cu laser: mituri, siguranță, rezultate și sfaturi utile pentru piele netedă

CSID:⁠ ⁠Care sunt cele mai frecvente mituri despre epilarea definitivă cu laser și cât de adevărate sunt ele?

Diana Vasilache: Unul dintre cele mai răspândite mituri este că epilarea definitivă cu laser „doare”. În realitate, tehnologia modernă folosește sisteme avansate de răcire care protejează pielea și reduc semnificativ orice disconfort, astfel încât procedura este percepută cel mult ca o ușoară senzație de căldură.

Un alt mit este că epilarea laser „nu se face vara”. Acest lucru este fals. Procedura poate fi efectuată în orice sezon, cu condiția să existe câteva zile de protecție după ședință, pentru a evita expunerea directă la soare și riscul ca pielea să fie sensibilizată sau arsă.

De asemenea, există temerea că epilarea cu laser ar putea provoca cancer. Acest lucru este nefondat. Laserele folosite pentru epilare emit lumină concentrată de anumite lungimi de undă care acționează local asupra foliculilor de păr, fără a afecta structura ADN-ului sau celulele din profunzimea pielii.

CSID:⁠ ⁠Există tipuri de păr sau tonuri de piele pentru care epilarea laser este mai puțin eficientă?

Diana Vasilache: Da. Epilarea laser este mai puțin eficientă în cazul firelor de păr foarte deschise la culoare,blond deschis, gri sau alb. Aceste tipuri de fire nu conțin suficient pigment (melanină), iar laserul are nevoie de pigment pentru a „identifica” firul și a-l putea distruge eficient la rădăcină.

În ceea ce privește tonurile de piele, tehnologia actuală este extrem de avansată. Majoritatea aparatelor performante permit ajustarea parametrilor în funcție de fototip, de la fototipul 1 până la fototipul 5, astfel încât procedura poate fi efectuată în siguranță și eficient chiar și pentru persoanele cu pielea mai închisă la culoare, inclusiv mulatre.

CSID:⁠ ⁠Cât de mult influențează vârsta sau hormonii rezultatele epilării laser?

Diana Vasilache: Rezultatele epilării laser sunt influențate semnificativ de hormonii noștri, iar vârsta joacă un rol important în acest proces. Persoanele cu dezechilibre hormonale sau cele aflate la o vârstă la care hormonii sunt foarte instabili pot observa că ședințele de epilare au rezultate mai lente sau mai puțin constante. În astfel de cazuri, este posibil să fie necesare mai multe ședințe decât în mod obișnuit pentru a obține efectul dorit.

CSID: ⁠Ce măsuri trebuie să ia o persoană înainte și după ședințele de epilare pentru a proteja pielea?

Diana Vasilache: Pentru a proteja pielea și a obține cele mai bune rezultate, este esențial să urmăm câteva măsuri înainte și după ședințe. Înainte de procedură:

• Nu trebuie să ne expunem la soare sau la solar cu cel puțin 3 zile înainte;
• Să evităm aplicarea autobronzantului;
• Să nu folosim loțiuni care conțin alcool sau parfum;
• Să ne radem pielea pe zona tratată, deoarece alte metode pot afecta eficiența tratamentului.
După ședință, este important să continuăm să protejăm pielea, evitând expunerea directă la soare și folosind produse calmante, fără alcool sau parfum, pentru a preveni iritațiile.

CSID: ⁠Cât de sigur este laserul pentru sănătate pe termen lung și ce studii susțin asta?

Diana Vasilache: Epilarea cu laser aduce beneficii semnificative atât pentru sănătatea fizică, cât și pentru starea de bine generală. Pe partea fizică, reduce frecvența și severitatea foliculitei și a firelor încarnate, lăsând pielea mai netedă și fără iritații frecvente. Acest efect contribuie și la confortul psihic și la creșterea stimei de sine, îmbunătățind calitatea vieții, mai ales pentru persoanele care se confruntă cu disconfort sau rușine legate de părul corporal.

CSID: ⁠Câte ședințe sunt necesare, în medie, pentru rezultate vizibile și de ce variază numărul?

Diana Vasilache: În medie, pentru rezultate vizibile, sunt recomandate intre 8–10 ședințe de epilare cu laser. Totuși, numărul exact poate varia în funcție de mai mulți factori: densitatea și tipul pilozității fiecărei persoane, eventualele dezechilibre hormonale, alimentația, modul în care a fost epilat părul înainte de laser și chiar medicația pe care o urmează. Acești factori pot influența ritmul de creștere al părului și eficiența tratamentului, motiv pentru care numărul de ședințe necesare poate fi diferit de la o persoană la alta.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult