Horia Moculescu e internat în stare gravă la ATI. Doctorii de la „Matei Balş” sunt rezervați: „Noi facem tot ce este omenește posibil”

Compozitorul Horia Moculescu este internat, în stare gravă, la Institutul „Matei Balş”, în secţia de ATI.
  • Publicat:

Compozitorul Horia Moculescu se află internat în stare gravă la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București, potrivit unor surse medicale. Artistul, în vârstă de 88 de ani, este tratat în secția de Terapie Intensivă (ATI), unde medicii încearcă să-i stabilizeze starea de sănătate.

Compozitorul Horia Moculescu e internat în stare gravă la ATI

Doctorii au precizat fac tot ce e omeneste posibil, dar șansele sunt reduse din cauza multiplelor afecțiuni. Medicii sunt rezervați în privința evoluției pozitive a compozitorului, totul depinde de cât va rezista organismul. „Nu este bine. Problemele de fond, cu vârsta, din păcate, își spun cuvântul. Noi facem tot ce este omenește posibil”, au declarat surse medicale pentru Libertatea.

De-a lungul ultimilor ani, Horia Moculescu s-a confruntat cu numeroase afecțiuni medicale, care i-au afectat mai multe organe și i-au slăbit treptat organismul. În vara acestui an, el a fost surprins în public într-un scaun cu rotile, vizibil slăbit și fragil, fapt ce a stârnit îngrijorarea admiratorilor săi.

Ulterior, compozitorul a încercat să lămurească situația, afirmând că nu era vorba despre un scaun cu rotile propriu-zis, ci despre un scaun de birou prevăzut cu roți, pe care îl folosea pentru confort. Cu toate acestea, el a recunoscut că urmează un tratament medical complex de mai mulți ani și că starea sa de sănătate este una delicată, ceea ce l-a obligat să-și reducă aparițiile publice.

Sursa Foto: revistatango.ro

 

Urmărește CSID.ro pe Google News