În dimineața zilei de vineri, 17 octombrie, un tragic incident a zguduit cartierul Rahova din București. O explozie puternică produsă într-un bloc de locuințe a curmat viețile a trei persoane. Printre victime se numără o avocată cunoscută, cu o carieră solidă în cadrul Baroului București, o femeie în vârstă de 64 de ani, precum și Mirela, o tânără însărcinată în șapte luni, care a pierit împreună cu fetița pe care urma să o aducă pe lume.
În momentul deflagrației, Mirela se afla în apartament alături de fratele ei, un adolescent de 17 ani. Explozia a fost atât de puternică încât a distrus complet locuința și a afectat grav etajele superioare ale blocului. Fratele tinerei a fost rănit, suferind arsuri și traumatisme, dar a reușit să supraviețuiască grație intervenției rapide a echipajelor de urgență. Din nefericire, Mirela și copilul ei nenăscut nu au mai putut fi salvați.
„Două dintre cadavre sunt femei, de fapt, toate trei sunt femei, dar două sunt neidentificate, la momentul actual. Este vorba de o victimă de 51 de ani care locuia împreună cu soacra şi cu soţul şi o victimă de 65 de ani care locuia singură. Se face identificarea lor pe bază de ADN”,a precizat comisarul șef de la Criminalistică, Alexandru Poroșanu.
:format(webp):quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.csid.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F10%2Ftanara-moarta.jpg)
Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele exploziei, primele ipoteze indicând o scurgere de gaz ca posibilă sursă a tragediei. Locatarii blocului au fost evacuați de urgență, iar echipele de pompieri, medici și polițiști au acționat ore în șir la fața locului pentru a evalua pagubele și pentru a oferi ajutor victimelor.
Apropiații tinerei au nevoie de ajutor pentru familia acesteia, așa că au lansat un apel umanitar pe social media.
„Ajutor pentru familia Stanciu – Victimele exploziei din Rahova. Dragi prieteni, cu inima grea, vă scriem despre o tragedie care a lovit crunt familia celui mai bun prieten al meu, Stanciu Răzvan. În urma exploziei devastatoare din blocul din Rahova, prietenul meu a supraviețuit, însă sora lui – Mirela, în vârstă de doar 24 de ani și însărcinată în 7 luni – și-a pierdut viața.
Mama lor, care era la muncă în clipa aceea, este devastată. A lăsat în urmă o familie distrusă de durere și complet lipsită de sprijin: și-au pierdut sora/fiica, viitoarea nepoțică și casa în același timp. Nu mai au nimic. Nici locuință, nici bunuri, doar o durere sfâșietoare și un gol imens. Pentru a-i ajuta să se ridice măcar puțin din această tragedie, am deschis o strângere de fonduri. Orice ajutor, oricât de mic, este un pas spre a-i sprijini să o ia de la capăt. Acum au nevoie de sprijinul nostru”, a scris o apropiată pe Facebook.
„Blocul este cu risc de colaps, motiv pentru care a fost evacuat total. Zona din jur a fost evacuată sau accesul pe strada respectivă a fost limitat. Cei de la Institutul de Stat în Construcții (ISC) deja au dat primul verdict că blocul este cu risc de colaps, motiv pentru care este evacuat total de pompieri. Zona din jur a fost evacuată sau accesul pe strada respectivă a fost limitat. Nu se va putea intra în bloc, fiind consdiderat foarte periculos. Este decizia experiților”, a declarat Arafat.
Sursa Foto: social media