Un băiețel din Timișoara, în vârstă de 1 an și 8 luni, a murit înecat într-un iaz ornamental, în timpul programului de recreere de la creșă. Băieţelul și colegii lui se jucau în curtea unui restaurant, lipit de creşa privată.
Într-o clipă de neatenție a personalului creșei, micuțul a ajuns în zona în care era un iaz ornamental. A alunecat şi a căzut în apă. Îngrijitoarea a observat că lipseşte mult prea târziu, când a început să-i numere pe copii.
Ulterior, băiatul a fost găsit în iazul ornamental. Una dintre angajate a sunat la 112. Medicii sosiți la fața locului nu au mai putut să-l salveze și au constatat decesul. Acum se fac cercetări pentru ucidere din culpă
„Un băiețel care fusese scos pentru recreere într-un spațiu din proximitatea grădiniței împreună cu ceilalți copii, iar după un timp, personalul grădiniței a constatat lipsa acestuia. Din nefericire, în urma manevrelor efectuate de personalul medical, a fost declarat decesul copilului.”, a declarat Aurora Piperea, purtător de cuvânt IPJ Timiș.
Clubul privat la care era adus băiețelul de un an și opt luni nu este considerat, din punct de vedere legal, o instituție de învățământ, însă are un program similar unei creșe, scrie observatornews.ro.
Aura Danielescu, inspector școlar general ISJ Timiș: „Acestea nu sunt unități de învățământ și ele nu pot fi denumite creșe. Pur și simplu sunt niște cluburi care oferă servicii recreative. Ele nu figurează în rețeaua unităților de învățământ. Insistăm asupra faptului ca în aceste cluburi care nu au statutul unei creșe sau grădinițe, părinții, înainte de a-și duce copilul, ar trebui să fie foarte bine informați.”
:format(webp):quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.csid.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F09%2F4.jpg)
Toți angajații clubului sunt audiați în dosarul penal deschis de polițiști pentru ucidere din culpă. După ore bune de audieri, directoarea grădiniţei în care s-a petrecut tragedia a fost reţinută pentru 24 de ore.
foto: capturi video Observator