În viața de zi cu zi, ne expunem constant unor substanțe periculoase pentru sănătatea noastră, chiar fără să ne dăm seama. Un exemplu comun sunt detergenții, produse uzuale care conțin compuși chimici ce pot afecta sistemul endocrin.
Dr. Corina Neamțu, endocrinolog, explică: „Detergenții conțin o sumedenie de substanțe toxice, pentru că astfel își pot îndeplini scopul pentru care au fost creați. De exemplu, detergentul de rufe are agenți de scădere a sulfactantului pentru a fi eficient în îndepărtarea murdăriei, agenți de înălbire și parabeni. Aceștia din urmă, regăsiți și în multe produse cosmetice, sunt folosiți pentru conservare și flexibilitate.”
Despre reacțiile acestor substanțe chimice în corp, Dr. Neamțu spune: „Depinde de substanță. În general, ele sunt denumite distrugători endocrini – compuși chimici și nu numai, care pot fi și naturali, precum derivații din soia. Aceștia pot imita acțiunea hormonală, producând efecte biologice mai intense, pot bloca acțiunea hormonală sau pot interfera cu producția, transportul și metabolismul hormonilor.”
Distrugătorii endocrini afectează în special hormonii tiroidieni și hormonii sexuali, perturbând echilibrul delicat al organismului. Expunerea prelungită la aceste substanțe poate duce la dereglări hormonale serioase, cu efecte asupra sănătății generale.
Este esențial să fim conștienți de substanțele la care ne expunem zilnic și să alegem produse cât mai naturale, pentru a proteja echilibrul hormonal și sănătatea pe termen lung. Consultarea unui specialist rămâne cheia în înțelegerea și prevenirea efectelor negative ale acestor chimicale.
Citește și: Săpunul din comerț – ce ingrediente toxice conține și cum îți afectează pielea?
FOTO: Shutterstock