Vești extraordinare pentru o categorie de pensionari din România! Începând cu luna iunie 2025, aproximativ 127.200 de persoane vor beneficia de o majorare a pensiei cu 280 de lei. Măsura îi vizează pe foștii lucrători din agricultură. Casa Națională de Pensii a oferit mai multe informații despre această modificare!
Conform Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), de această majorare de 280 de lei beneficiază pensionarii care au lucrat în agricultură. Munca în agricultură, adesea grea și subremunerată, nu a fost până acum reflectată corect în pensiile acordate de statul român.
Legea nr. 360/2023, aflată în vigoare din urmă cu opt luni, prevede o recalculare a acestor pensii, astfel încât să reflecte mai corect contribuțiile celor care au muncit în condiții grele sau dezavantajate, precum cei din domeniul agriculturii.
Procesul de recalculare a fost unul greu în ultimul an, dar deciziile au fost deja emise pentru majoritatea beneficiarilor. CNPP a anunțat că, deși termenul oficial pentru intrarea în vigoare a noilor valori este luna iunie 2025, în unele cazuri, noile sume au fost deja virate începând cu aprilie 2025, alături de eventualele drepturi restante.
„Referitor la recalcularea pensiilor foștilor agricultori – art.154 din Legea nr. 360/2023, vă comunicăm că de această măsură beneficiază aproximativ 127.200 persoane, creșterea medie fiind de 33%, respectiv aproximativ 280 de lei. Deciziile de recalculare au fost emise și comunicate beneficiarilor, iar plata noilor drepturi recalculate a început din luna aprilie”, a declarat CNPP pentru Newsweek România.
Sursa foto: shutterstock