Peste jumătate dintre tinerii din Generația Z își doresc relații deschise (STUDIU)

  • Publicat:
Peste jumătate dintre tinerii din Generația Z își doresc relații deschise (STUDIU)
Sursa foto: shutterstock

Conform cercetătorilor americani, 59% dintre tinerii din Generația Z își doresc relații deschise. Se pare că aceștia nu sunt pe atât de interesați de angajamentele reale.

Relațiile deschise nu reprezintă nicidecum un concept nou

“Cu siguranță există o nouă perspectivă în ceea ce privește modul în care abordăm relațiile și ce înseamnă să fii într-o relație exclusivă. Relațiile deschise nu sunt nimic nou, deși dorința noastră de a vorbi deschis despre ele este o tendință destul de recentă”, spune Dr. Michele Leno, autorul studiului Ashley Madison.

Un fapt și mai interesant este acela potrivit căruia femeile au o atitudine foarte deschisă vis-a-vis de acest concept: studiul relevă că femeile sunt de trei ori mai predispuse decât bărbații să considere că un singur partener NU le poate îndeplini toate nevoile.

65% din tinerii din Generația Z consideră că relațiile deschise le oferă și multiple experiențe romantice/intime. Mai mult, peste jumătate din aceștia susțin că un singur partener sexual NU poate corespunde tuturor nevoilor.

Citește și: Generaţia Milenialilor: motivul pentru care evită întâlnirile romantice

Ce rol joacă social media în comportamentul tinerilor?

„Rețelele sociale normalizează într-adevăr genul de relație care te împlinește pe ține, indiferent de construcția acesteia. A fost cu adevărat eliberator pentru mulți dintre membrii Generației Z să-și vadă curiozitățile, credințele și valorile reflectate”, conchide Dr. Leno.

Întâlnind atât de mulți oameni în online, este tentant să te întrebi dacă o singură persoană este cu adevărat ceea ce ai nevoie, potrivit cercetării. Ai acces la perspective diferite, la relații diferite de cele tradiționale, astfel că e firesc să devii tot mai deschis la nou, la schimbare.

Însă, în pofida atitudinii deschise față de poligamie, tinerii generației Z vor mai puțin conținut explicit în tot ce consumă: filme seriale, social media, etc. Preferă, în schimb, acțiunile fizice, relațiile interumane reale.

Citește și: Tinerii „mutanţi”, conectaţi cu lumea digitală sau Generaţia Z

Alice Moisescu - Web-Editor
Pasiunea mea pentru frumos a început în adolescență, printre revistele Vogue și pălăriile vintage ale bunicii. Astăzi, am transformat acea fascinație într-o misiune: aceea de a te ajuta să-ți găsești propriul stil și să trăiești frumos. Pentru a înțelege secretele din spatele hainelor, ...
citește mai mult
Combină bicarbonatul cu cafeaua pentru un produs spectaculos. Cum și unde îl folosești
O schimbare importantă la Ryanair intră în vigoare în noiembrie. Ce trebuie să verifice pasagerii
Ce se întâmplă cu euro în 2027. Analiștii estimează un curs și avertizează asupra riscurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au...
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și...
Răsturnare de situație în cazul Valentinei! Vlad, principalul suspect, aruncă vina asupra unchiului său
VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată
Tragedie în lumea sportului românesc! Daniel Oprea a murit la 52 de ani. Ce s-ar...
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Dieta regelui, la 77 de ani! Regele Charles se luptă cu un cancer complicat, iar...
Andreea Raicu și Virgil Ianțu, reacții furibunde după declarațiile scandaloase ale lui Mugur Mihăescu despre...
LEGUMA IEFTINĂ din piață pe care o poți transforma în paste, clătite și prăjeli! Ce...
Amestecul de cafea măcinată și bicarbonat de sodiu: LA CE FOLOSEȘTE și când este recomandat
Combină bicarbonatul cu cafeaua pentru un produs spectaculos. Cum și unde îl folosești