Povestea unei mame care își vede copiii plecați fiecare la casa lui: Mi-am dat seama de prăpastia singurătății în care mă aflam

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

„Uneori viața este extrem de ciudată. Îți poate pune în același pahar miere și venin. Cam așa m-am simțit eu în ultimii doi ani, până am venit la cabinet să discutăm despre ce simt.

Am crescut trei copii, iar în ultimii doi ani, toți au plecat pe la casele lor. Am rămas văduvă încă de tânără, așa că a trebuit să mă chinuiesc singură să îi cresc, să îi educ.

Mă simțeam pierdută, sfâșiată de amintirea unei case pline, cu hărmălaia produsă de trei copii. Îți povesteam de faptul cum mereu erau teme de făcut, curățenie, mâncare, spălat și călcat, astfel încât nu am simțit cum îmi trece viața prin fața ochilor.

Recomandări

Povestea unei mame care descoperă că băiatul ei este homosexual

Povestea cu final fericit a unui adolescent traumatizat de abuzurile din familie

Am făcut totul pentru ei, nu m-am gândit o clipă să îmi refac cumva viața. Mă consideram datoare să le ofer totul, atât cât am putut eu, de una singură.

Când a plecat fiecare la casa lui, mi-am dat seama de prăpastia singurătății în care mă aflam. Simțeam că viitorul meu e lipsit de speranță.

Casa era goală, la fel și sufletul meu. Prin fața ochilor îmi treceau amintiri, unele mai frumoase, altele mai dramatice, însă nu reușeam sub nicio formă să mă gândesc la viitor.

Aveam în față un pahar, plin pe jumătate cu tot trecutul de care eram tare mândră, prin prisma realizărilor lor, dar peste care se punea veninul singurătății, al lipsei de speranță.

Pe de o parte mă gândeam că am făcut bine, ocupându-mă de copii. Pe de altă parte, îmi dădeam seama că am uitat cu totul de mine.

Fiecare era acum pe drumul lui, cu speranțe și vise, eu eram într-o fundătură din care nu știam cum să ies.

Încă de la început, mi-ai spus că prezentul și viitorul pot vindeca trecutul. La început nu te-am înțeles, ba chiar mă simțeam cumva neînțeleasă de tine. Însă, cu fiecare discuție purtată, am învățat să mă concentrez asupra fiecărei zile în parte și să încerc să îmi construiesc planuri de viitor.

Dacă inițial mă consideram prea bătrână pentru a avea planuri, încet-încet, discutând scenarii, făcându-mi conturi pe site-urile de socializare, mi-am redescoperit prieteni din trecut, alături de care la început am depănat amintiri, pentru ca mai apoi să discutăm de planuri. Să ne vedem la o cafea, să mergem într-o vacanță sau o mică excursie de weekend.

La început, îmi simțeam copiii foarte departe, însă, după ce ne-ai chemat la o ședință împreună, am putut comunica și stabili cum putem să ne reconstruim familia. Se pare că avusesem dreptate, nu doar eu îi simțeam departe, și ei parcă uitaseră de mine.

Împreună am stabilit câteva ritualuri care să ne facă bine reciproc. De atunci, ei mă sună mereu, mă vizitează, îmi pun mici sume de bani pe card, mă întreabă cu cine mă mai văd la o cafea, mă invită mereu să luăm o masă de prânz împreună, așa cum o făceam odinioară, doar noi.

Alte dăți, vin împreună cu partenerii și nepoții și îmi simt din nou casa plină, la fel cum începe, încet-încet, să îmi fie și viața.”