Prof. dr. Elvira Brătilă: cancerul ovarian

Cancerul ovarian este un cancer cu evoluție fulminantă.

Potrivit World Ovarian Cancer Coalition anual sunt diagnosticate 300.000 de femei cu acest tip de cancer la nivel global, însă 180.000 dintre ele pierd lupta în fiecare an. Cancerul ovarian are cea mai fulminanta evoluție și cea mai mare rată de deces dintre cancerele ginecologice. În România mor peste 1000 de femei în fiecare an din cauza acestui tip de cancer. O avem alături de noi în acest interviu pe Dna. Prof. Dr. Elvira Bratilă, medic primar obstetrică ginecologie, un medic dedicat salvării vieților femeilor afectate de această patologie.

Diagnosticul de cancer ovarian

Cancerul ovarian este cancerul cu cea mai mare rată de deces dintre cancerele ginecologice, înțelegând prin acest lucru că este foarte agresiv sau foarte greu de diagnosticat. Doamna Prof. Dr. Elvira Brătilă a explicat că acest tip de cancer este mai greu de diagnosticat pentru că nu are niște simptome specifice, ci unele care seamănă cu cele din patologia tractului digestiv și, de aceea, pacienta merge mai întâi spre această specialitate. Acest lucru face să treacă o perioadă între apariția simptomelor și momentul diagnosticării tumorii ovariene.

Prof. Dr. Elvira Brătilă a explicat că de cele mai multe ori, acest tip de cancer se diagnostichează în faze avansate (3 C), adică în momente în care tumora depășește nu numai ovarul, dar și bariera pelvisului, fiind împrăștiată în toată cavitatea abdominală. În aceste momente, se discută de supraviețuire în luni. Avântul dezvoltării chemoterapicelor și al imunoterapiei poate prelungi speranța de viață de la câteva luni la 18-25 de luni. Dar, așa cum spune și medicul ginecolog, nu este de ajuns pentru pacientă.

Cancerul ovarian: factori de risc

Doamna Prof. Dr. Elvira Brătilă a dezvoltat care sunt factorii de risc pentru cancerul ovarian. Printre ei sunt factori genetici, dar și nuliparitatea – faptul că acea femeie nu a fost niciodată însărcinată, factorii epigenetici, factorii de mediu (care pot acționa asupra unor gene și le pot activa). Medicul amintește și testarea genetică dacă persoana are în istoricul familial o mamă, soră, mătușă. Această testare poate ajuta la depistarea precoce și, astfel, cancerul ovarian, poate fi învins.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Prof. dr. Elvira Brătilă - Medic primar obstetrică-ginecologie
Prof. Dr. Elvira Brătilă este Medic primar obstetrică-ginecologie, Șef Clinică Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie “Prof. dr. Panait Sarbu", Membru fondator al  Societăţii de Endometrioză și Fertilitate Est-Europeană și Președintele Societăţii Române de Uroginecologie. Prof. ...
citește mai mult
Raluca Neagu - Medic primar obstetrică-ginecologie
Venind cu o experienţă de producător TV, eu vă selectez şi realizez materiale video pe subiecte interesante de sănătate şi lifestyle, în clipuri video marca “Stiai ca”.
citește mai mult