Dr. Gina Chiriac: atitudinea românilor față de mersul la psiholog

  • Publicat:
  • Actualizat:

Mersul la psiholog a fost multă vreme de cel care apela la acest serviciu, tocmai pentru că în România nu există o educație referitoare la sănătatea mintală. Dr. Gina Chiriac, psihoterapeut, ne-a explicat într-una dintre emisiunile Ce se întâmplă doctore Live care este atitudinea românilor față de mersul la psiholog. 

„În ultima vreme, într-adevăr, lucrurile s-au schimbat, dar nu atât de mult pe cât ne-am fi așteptat”, a declarat Dr. Gina Chiriac. Însă nu trebuie să uităm ca au trecut aproximativ 100 de ani de când Freud a inventat psihanaliza și Breuer psihoterapia, deci acest domeniu este relativ nou. Deci am putea spune că există un context general din cauza căruia există reticență față de mersul la psiholog.

Însă e nevoie de foarte multă psihoeducație pentru ca oamenii să înțeleagă că nu se pot ajuta singuri, că discuția cu o prietenă sau cititul unei cărți nu poate înlocui mersul la spiholog. Așa cum ne-am propune să ne ajustăm o toaletă prețioasă singuri, acasă și, evident, nu putem face asta, tot așa nu putem să ne ajutăm singuri în momentele de criză. Așa cum e nevoie să mergem la un croitor să ajusteze rochia dintr-un material scump, tot așa trebuie să apelăm la un specialist, atunci când vine vorba de igiena noastră emoțională. Este important să citești cărți de dezvoltare personală, să urmărești discursuri motivaționale, să respiri conștient sau să faci yoga, dar nu este întotdeauna suficient. În cabinetul de psihoterapie, psihoterapeutul care are o facultate, un master și încă o formare de 4 ani este pregătit să îi ajute pe cei care au nevoie de spijin.

Până ajungem la psiholog e important să reușim să ne detașăm de încărcătura și tensiunea de peste zi. Un pas important este să conștientizăm și să facem o alegere conștientă, însă e important să avem noțiuni de inteligență emoțională.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Gina Chiriac - Psihoterapeut
Dr. Gina Chiriac este psihoterapeut, formator și supervizor în psihoterapie integrativă certificat european și național (EICP)Este președintele fondator al Asociației Române de Psihoterapie Integrativă (ARPI) și al Institutului European de Studii pentru Terapia Copiilor și Adolescenților ...
citește mai mult
Raluca Neagu - Psihoterapeut
Venind cu o experienţă de producător TV, eu vă selectez şi realizez materiale video pe subiecte interesante de sănătate şi lifestyle, în clipuri video marca “Stiai ca”.
citește mai mult