Dana Sota, despre îngrijire și frumusețe fără vârstă

Am stat de vorbă cu Dana Sota care ne-a demonstrat că ne putem imprieteni cu timpul, indiferent de vârstă.
  • Publicat:

Fiecare femeie este frumoasă în felul ei, iar cea mai grea sarcină pe care o are este aceea de a-și menține frumusețea chiar și la vârste înaintate. Să arăți la 50 de ani ca la 30, nu este imposibil, iar dacă reușești să-ți creezi o rutină și un stil de viață sănătos, poți ușura această ”misiune”. La 57 de ani, Dana Sota este exemplul că se poate, indiferent de vârstă. Am stat de vorbă cu cel mai cunoscut beauty guru din industria frumuseții și ne-a explicat cum ne putem împrieteni cu trecerea timpului.

Dana Sota, despre femeia lui 2020, comparativ cu acum 20 sau 30 de ani

Dana Sota ne explică că în 2020 femeile au acces la mai multe informații despre tot ce înseamnă frumusețea și cum să fii bine cu tine pe dinăuntru, iar toate acestea contează enorm pentru felul în care te poziționezi în societate. ”Nu există comparație. De la produsele de îngrijire, până la tot ce înseamnă interior”, spune Dana Sota, consultant beauty și wellness.

Dacă ar fi să stea față-n față cu ea, cea din tinerețe, Dana Sota și-ar spune să facă sport mai mult. Vedeta povestește că s-a apucat destul de târziu de sport, motiv pentru care a suferit o operație de hernie de disc la vârsta de 30 de ani, pentru că nu avea musculatura spatelui dezvoltat.

Cum ne îngrijim tenul la 20, 30, 40 de ani sau la menopauză?

”Sunt niște piloni principali la fiecare etapă de vârstă. În general, mie nu-mi place să sfătuiesc femeile să se îngrijească în funcție de cifra din buletin, de vârstă. Îmi place să le sugerez să se îngrijească în funcție de nevoile personale ale tenului și de felul în care arată tenul lor la o anumită vârstă.

Pentru că poate arăta foarte bine sau poate arăta foarte rău la vârsta respectivă. Dar, ca și jaloane principale aș zice că la 20 de ani este important SPF-ul. SPF-ul este important la orice vârstă. Mai apoi, hidratarea.

La 30 de ani aș spune SPF, hidratare plus serumuri sau creme cu antioxidanți, adică vitamine, Vitamina C, Vitamina E. La 40 de ani aș adăuga produsele de reparare, respectiv produse cu colagen sau care ajută la formarea noului colagen și respectiv retinolul și continuăm cu el până la 45-50-60 de ani”, ne explică Dana Sota, consultant beauty și wellness.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Raluca Neagu - Web-Editor
Venind cu o experienţă de producător TV, eu vă selectez şi realizez materiale video pe subiecte interesante de sănătate şi lifestyle, în clipuri video marca “Stiai ca”.
citește mai mult