CSID a fost la Sauna Fest: beneficii pentru minte şi trup

În perioada 4-20 octombrie are loc Sauna Fest, la Therme Bucureşti. CSID a descoperit cel mai complex line-up pentru minte şi trup.

În perioada 4-20 octombrie se desfăşoară Sauna Fest, la Therme Bucureşti, singurul festival din România dedicat saunelor. Cu această ocazie, am aflat ce presupune mai exact cel mai mare festival de toamnă cu cel mai complex line-up pentru minte şi corp. Anul acesta, Sauna Fest are invitaţi internaţionali care îşi prezintă programele cu care lucrează în SPA-urile din întreaga lume. Am stat de vorbă cu Cosmin Cîrîc, Wellness Manager Therme, care ne-a vorbit despre tipurile de Aufguss pe care specialiştii le practică, dar şi despre beneficiile saunei.

Aufguss, la Sauna Fest

Aufguss-ul este o activitate care se practică în saunele uscate. Se aduc bulgări de gheaţă peste care se pun uleiuri esenţiale, puşi mai apoi pe pietre încinse. Prin diferite exerciţii ritmice cu prosopul sau evantaiul se distribuie aburul încărcat de uleiul esenţial, iar mai apoi, aburul este introdus prin tegument şi în sistemul respirator.

Poate fi împărţit în Aufguss clasic, Aufguss tematic sau Aufguss modern-clasic, iar participanţii se pot bucura de toate trei, fiind practicate la Sauna Fest. Cel mai important factor în Aufguss îl reprezintă uleiul esenţial, prin care se pot induce diferite emoţii şi crea memorii.

Uleiurile esenţiale şi importanţa lor

Cosmin Cîrîc ne menţionează că uleiul esenţial de mentă vine în ajutorul aparatului respirator, iar uleiul esenţial de lavandă este un echilibrant şi sedativ. De altfel, un Aufguss citric, de exemplu, este un Aufguss energizant, care ajută la înlăturarea asteniei, creează o uşoară poftă de mâncare şi poftă de viaţă. Elementele florale sunt ideale pe partea de sedativ, de calmant, de echilibrant, în timp ce elementele condimentate dau energie şi stimulează circulaţia.

Beneficiile saunei

Sauna trimite sângele către tegument, către sistemul muscular, musculatura se relaxează şi apare vasodilataţia. În saună facem hormoni benefici care combat stresul, ca oxitocina sau oxidul nitric. Terapia prin saună poate ajuta în afecţiuni asupra aparatului locomotor, respirator şi protejează împotriva bolilor Alzheimer sau Parkinson.

În ce situaţii nu trebuie să mergem la saună

Nu toate persoanele se pot bucura de mersul la saună, din cauza anumitor afecţiuni sau situaţii care împiedică acest lucru.

Cosmin Cîrîc, Wellness Manager Therme, atenţionează că persoanele care suferă de afecţiuni cardiace, ale sistemului endocrin, femeile însărcinate, persoanele care au stări anxioase, sunt sub influenţa alcoolului, a excitantelor nu ar trebui să folosească sauna.