Sezonul concediilor aduce, an de an, aceeași problemă în sistemul medical: tot mai puțini oameni ajung la centrele de transfuzie pentru a dona sânge. În timp ce necesarul din spitale rămâne ridicat, stocurile scad, iar medicii sunt nevoiți să prioritizeze cazurile urgente și, în anumite situații, să reprogrameze intervențiile chirurgicale elective.
În lunile iulie și august, multe centre de transfuzie raportează o scădere semnificativă a numărului de donatori. Medicii spun că fenomenul se repetă în fiecare vară, deoarece mulți donatori fideli sunt plecați în concediu sau amână donarea până după vacanță.
În același timp, necesarul de sânge rămâne constant sau chiar crește, în contextul intervențiilor chirurgicale, al accidentelor rutiere și al urgențelor medicale care necesită transfuzii.
Deficitul de sânge afectează în primul rând activitatea blocurilor operatorii. Prioritate au pacienții aflați în stare gravă, victimele accidentelor, bolnavii oncologici și persoanele care au nevoie de transfuzii pentru tratamente complexe.
În schimb, intervențiile chirurgicale care nu reprezintă urgențe pot fi reprogramate până când stocurile sunt refăcute, pentru ca sângele disponibil să fie păstrat pentru cazurile în care fiecare minut contează.
Medicii avertizează că lipsa rezervelor poate pune o presiune suplimentară asupra întregului sistem medical, mai ales în perioadele în care numărul donatorilor scade.
Situația este și mai dificilă în cazul grupelor sanguine mai puțin frecvente. Centrele de transfuzie atrag atenția că rezervele pentru aceste grupe se epuizează rapid, iar atunci când apar accidente grave sau intervenții chirurgicale complexe, refacerea stocurilor poate deveni o adevărată provocare.
Din acest motiv, specialiștii încurajează donarea constantă, indiferent de grupa de sânge.
Efectele lipsei de sânge sunt deja vizibile în marile spitale din țară. La Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Spiridon” din Iași, cea mai mare unitate medicală din Moldova, medicii au lansat un apel către populație după ce stocurile au ajuns la un nivel critic.
Spitalul tratează zilnic pacienți transferați din întreaga regiune, inclusiv persoane cu traumatisme severe, hemoragii, afecțiuni oncologice și alte cazuri complexe care necesită transfuzii.
Pentru a putea face față solicitărilor, unitatea medicală apelează în mod constant la rezervele de sânge disponibile în județele învecinate. Chiar și așa, cantitățile disponibile sunt limitate, iar unele intervenții chirurgicale programate sunt amânate până la refacerea stocurilor.
Medicii spun că prioritate au întotdeauna urgențele, însă avertizează că fără o creștere a numărului de donatori situația riscă să se agraveze pe parcursul verii.
Specialiștii reamintesc că o singură donare de sânge poate contribui la salvarea a până la trei vieți, deoarece sângele recoltat este separat în componente diferite, utilizate în funcție de nevoile fiecărui pacient.
Persoanele sănătoase, cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani și care îndeplinesc condițiile de eligibilitate, sunt încurajate să se prezinte la centrele de transfuzie și în perioada concediilor.
Medicii subliniază că fiecare donare poate însemna șansa la tratament pentru un pacient aflat pe masa de operație, într-o secție de terapie intensivă sau într-un salon de oncologie. În lipsa unui flux constant de donatori, spitalele vor continua să fie nevoite să prioritizeze cazurile critice și să amâne intervențiile care pot fi reprogramate.
Foto cu caracter ilustrativ: Shutterstock.